Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 12 Septembrie 2008

Osetia de Sud anunţă unirea cu Rusia

Regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, a cărei independenţă a fost recunoscută de Moscova în august, va intra în Federaţia Rusă, a declarat liderul său, Eduard Kokoitî, citat de agenţia rusă Interfax. „Da, fără nici o îndoială, vom face parte din Rusia şi nu avem intenţia să creăm nici un fel de Osetie independentă, întrucât istoria a stabilit astfel lucrurile, strămoşii noştri au făcut această alegere“, a explicat liderul sud-osetin. Conducătorul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud a făcut această declaraţie la întâlnirea cu participanţii Clubului de la Valdai.

Bush, acuzat că a aprobat operaţiuni secrete în Pakistan

„Preşedintele american George W. Bush a aprobat în secret organizarea unor operaţiuni terestre militare în Pakistan de către armata americană, fără acordul prealabil al Islamabadului“, a relatat, ieri, în ediţia sa electronică, ziarul „The New York Times“, care citează drept sursă înalţi oficiali americani. Potrivit acestor oficiali americani, nenominalizaţi, Statele Unite ale Americii vor anunţa Pakistanul atunci când vor organiza operaţiuni pe teritoriul acestei ţări, dar nu îi vor cere şi permisiunea. Cotidianul new-yorkez apreciază că acordul dat de preşedintele Bush pentru aceste operaţiuni speciale pe teritoriul unuia dintre aliaţii-cheie ai săi în războiul contra terorismului, marchează un punct de cotitură. Administraţia preşedintelui republican George W. Bush a avut de mult timp divergenţe cu Islamabadul în ceea ce priveşte modalităţile de combatere a reţelei Al-Qaida şi a insurgenţilor talibani, în special în zonele tribale pakistaneze, unde SUA şi autorităţile afgane sunt convinse că rebelii şi-au reconstituit forţele. „Situaţia din zonele tribale nu este acceptabilă“, a declarat, la adăpostul anonimatului, un înalt responsabil american. „Trebuie să fim mai combativi. Am primit ordine în acest sens“, a subliniat el. Serviciile de informaţii americane au avertizat în mai multe rânduri cu privire la consolidarea controlului reţelei teroriste Al-Qaida şi al altor grupări în nord-vestul Pakistanului, în zonele de frontieră cu Afganistanul.

Moscova acuză atitudinea „inamicală“ a Ucrainei

Moscova a acuzat, ieri, Ucraina de punerea în aplicare a unei politici „inamicale“ faţă de Rusia în contextul conflictului ruso-georgian, care a condus totodată la „complicarea“ activităţii Flotei Rusiei cu baza în Crimeea. „În ultimul timp, autorităţile ucrainene duc o politică faţă de Rusia care nu poate fi altfel calificată decât inamicală“, afirmă Ministerul rus de Externe, într-un comunicat dat publicităţii ieri, la Moscova. Diplomaţia rusă avertizează pe această cale că politica autorităţilor ucrainene promovată în ultimul timp faţă de Rusia nu duce decât la deteriorarea relaţiilor dintre cele două state. „Ne preocupă în mod serios faptul că responsabilii ucraineni ridică în mod constant problema termenului prezenţei Flotei ruse la Marea Neagră pe teritoriul ucrainean“, se menţionează în textul MAE de la Moscova, care denunţă „tentativele de a complica activitatea“ bazei navale ruse din Sevastopol. Mai mult, diplomaţia rusă acuză Ucraina că, livrând arme grele georgienilor, se face părtaşă la acţiunea care a condus la pierderi umane în regiune.