Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 28 August 2008

Italia: 3 români arestaţi pentru jaf

Trei români au fost arestaţi în localitatea Milano Marittima, de pe ţărmul Mării Adriatice, pentru lovire brutală cu pumnii şi cu picioarele şi jefuirea unui italian din Cesena, căruia i-au provocat leziuni, scrie ziarul „Romagna Oggi“ din Ravenna. Cei trei sunt Petre Scurtu, 43 de ani, muncitor, Ioan Negruşeru, 23 de ani, şi D.F., 14 ani, fără caziere judiciare şi locuind toţi în localitatea Cervia. Victima, un frizer în vârstă de 36 de ani, le-a relatat carabinierilor că a fost acostat de patru străini care, după ce l-au luat la bătaie, i-au furat un telefon mobil, un ceas Rolex, un laptop şi portofelul cu buletinul, paşaportul şi circa 50 de euro. În urma cercetărilor, cei trei au fost prinşi pe o stradă din centrul localităţii Cervia, iar după percheziţia făcută în automobilul jeep Cherokee al unui dintre ei, carabinierii au găsit toate obiectele furate de cei trei români. Italianul se află internat în spitalul din Ravenna, cu numeroase contuzii şi escoriaţii pe tot corpul, iar medicii afirmă că va putea fi externat peste 8 zile.

Karadzici cere anularea procesului său

Fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzici a cerut Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie anularea procesului în care este acuzat de genocid şi crime de război, pe motivul ameninţărilor primite şi al unor erori de procedură. „Încălcarea procedurilor, nerespectarea drepturilor mele, posibilitatea lichidării juridice, aceste chestiuni trebuie lămurite înainte de continuarea procedurilor împotriva mea“, susţine Karadzici în cererea pentru anularea procesului. Potrivit fostului lider sârb, arestarea sa presupune nerespectarea acordului pe care acesta susţine că l-a avut cu negociatorul şi diplomatul american Richard Holbrooke, ceea ce implică faptul că ar putea deveni victima unor încercări de eliminare. În cererea amintită, Karadzici susţine că ţările membre ale NATO vor găsi mai elegant să-l „lichideze juridic“. Radovan Karadici se confruntă cu unsprezece capete de acuzare, pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. A doua audiere a sa în faţa instanţei de la Haga va avea loc la 29 august, când urmează să anunţe dacă pledează vinovat sau nevinovat.

Israel: Un primar al Hamas, condamnat la închisoare

Primarul oraşului palestinian Jenin din Cisiordania, membru al mişcării islamiste Hamas, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă de către un tribunal militar israelian. Dr. Hatem Jarrar, ortoped, 62 de ani, a fost fost ales în ianuarie 2005 primar al oraşului Jenin (nordul Cisiordaniei). El a fost închis în iunie 2006, în cursul unor arestări ce au vizat responsabili politici ai Hamas în Cisiordania, după răpirea soldatului israelian Gilad Shalit de către braţul armat al grupării palestiniene. Primarul adjunct din Jenin, Ali Chati, a denunţat condamnarea, subliniind că aceasta a survenit după o perioadă îndelungată de încarcerare fără proces. Israelul, ca şi SUA şi UE, consideră Hamas „organizaţie teroristă“. Gruparea palestiniană promovează continuarea luptei armate împotriva statului evreu şi a revendicat o serie de atacuri antiisraeliene.