Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 12 Iulie 2008

Georgia acuză Moscova de „grave agresiuni“

Georgia a anunţat că îşi retrage ambasadorul din Rusia, pentru consultări, la scurt timp după ce Moscova a admis că a trimis avioane de vânătoare în spaţiul aerian georgian. Tensiunile dintre cele două ţări au escaladat în urma violenţelor din cele două regiuni separatiste din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud. Ministrul de externe al Georgiei, Eka Tkeshelashvili, a declarat că a decis rechemarea ambasadorului, deoarece Rusia a comis ceea ce ea a numit „un act foarte grav de agresiune“, care a dus la încălcarea suveranităţii georgiene. Moscova a admis că avioanele sale de luptă au survolat spaţiul aerian georgian la scurt timp după încheierea vizitei la Tbilisi a ministrului american de Externe, Condoleezza Rice. Aceasta a cerut Rusiei să reducă tensiunile, nu să le amplifice. Însă Moscova a replicat că raidul a fost necesar pentru a tempera „capetele înfierbântate de la Tbilisi“.

Roma: Ministrul Apărării cere amprentarea tuturor italienilor

Ministrul italian al apărării, Ignazio La Russa, crede că a găsit soluţia pentru ca guvernul său „să îndepărteze acuzaţiile de rasism“, propunând amprentarea tuturor locuitorilor din Peninsulă, fără discriminare. Într-un interviu apărut ieri în cotidianul „Il Messaggero“, ministrul La Russa propune „să fie luate amprentelor tuturor, pentru că, într-un moment ca acesta, toată lumea trebuie să fie identificată“. „Să o facem pentru a îndepărta orice suspiciune de rasism. Apoi să stabilim priorităţi. În acest cadru va deveni posibil să fie luate amprentele copiilor rromi“, explică La Russa, care este şi preşedintele partidului de dreapta Alianţa Naţională. Rezoluţia adoptată joi de Parlamentul European, prin care Italiei i se cere să revină asupra deciziei de a colecta amprentele nomazilor, inclusiv ale copiilor, „mă face să râd“, a adugat La Russa. El critică decizia eurodeputaţilor, care „au făcut din aceasta un argument de propagandă politică, fără a se preocupa cu adevărat de destinul acestor copii“.

Chinezii nu vor servi carne de câine la Olimpiadă

Autorităţile de la Beijing au cerut hotelurilor şi restaurantelor din oraş să scoată din meniuri carnea de câine pe durata Jocurilor Olimpice (JO) din august şi a Jocurilor Paralimpice din septembrie. Carnea de câine nu este preferată doar de marea comunitate coreeană din capitala Chinei, ci reprezintă unul dintre felurile de mâncare foarte populare la restaurantele din Beijing. Preocupate ca nu cumva felurile de mâncare pe bază de carne de câine să jignească vizitatorii occidentali şi apărătorii drepturilor animalelor, autorităţile de la Beijing au dat instrucţiuni ca restaurantele care ar putea fi frecventate de străini în perioada JO să renunţe la preparatele culinare de acest gen, „pentru a respecta obiceiurile alimentare din diferite ţări“. Directiva recomandă ca toate restaurantele să suspende servirea de preparate culinare pe bază de carne de câine în timpul JO, dar nu face nici o referire la localurile în care se pregăteşte carne de măgar, şi ea foarte apreciată.