Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Medvedev nu mai doreşte închiderea ziarelor incomode
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ordonat luni retragerea unui amendament la Legea media care ar fi permis autorităţilor să închidă ziare acuzate de defăimare. „Conţinutul acestui proiect de lege nu poate decât să creeze obstacole unei funcţionări normale a media“, a estimat Medvedev într-un comentariu, citat de agenţia Interfax, al cărui text a fost trimis luni Dumei, Camera inferioară a Parlamentului rus. Aprobat de Dumă în prima lectură în 25 aprilie, amendamentul avea scopul să furnizeze autorităţilor judiciare un mijloc pentru „închiderea unui ziar în cazul difuzării repetate a unor texte cu caracter defăimător“, potrivit autorului său, Robert Chlegel, deputat al partidului Rusia Unită, apropiat Kremlinului. Presa rusă are, în prezent, interdicţia de a publica articole care ar putea încuraja terorismul sau extremismul. Preşedintele Iranului prevesteşte dispariţia Israelului Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a afirmat luni că Israelul va dispărea în curând, „puterea satanică americană“ va fi distrusă, iar imamul Mahdi, al doisprezecelea succesor al profetului, conform musulmanilor şiiţi, va reveni pe Pământ, pentru a salva lumea. „Se aud clopotele ce anunţă dispariţia puterii satanice americane, a imperiului puterii şi banilor“, a declarat Mahmoud Ahmadinejat cu ocazia ceremoniilor de comemorare a morţii ayatollahului Ruhollah Khomeini, părintele Republicii Islamice Iran. În discursul rostit la Teheran, Ahmadinejad a revenit la una din temele sale favorite, anunţând apropiata revenire pe Pământ a imamului Mahdi. „Odată cu sosirea salvatorului şi a tovarăşilor acestuia, în special Iisus Hristos, domnia tiraniei în lume va lua sfârşit“, a insistat preşedintele Iranului. Şiiţii, care la nivel mondial reprezintă peste 10% din musulmani, dar sunt majoritari în Iran şi în Irak, cred în învierea celui de-al 12 imam, pe care îl numesc drept adevăratul succesor al profetului Mahomed. Ei îl consideră pe Iisus Hristos drept unul dintre însoţitorii imamului Mahdi. Hillary Clinton continuă cu încăpăţânare cursa Senatoarea Hillary Clinton refuză să abandoneze cursa pentru învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în SUA în noiembrie a.c., deşi rivalul ei în această competiţie, Barack Obama, are, practic, ca şi asigurată victoria. „Încă nu mi s-a scris necrologul politic şi mergem înainte. Nu este gata, până nu se termină“, a insistat Hillary Clinton înaintea ultimei serii de alegeri primare la Partidul Democrat, care erau prevăzute ieri în Dakota de Sud şi Montana. Totuşi, după majoritatea numărătorilor, cursa s-a încheiat deja, iar Obama, care are de partea sa, potrivit experţilor, un avans insurmontabil ca număr de delegaţi, intenţiona să-şi lanseze ieri campania pentru alegerile prezidenţiale, împotriva candidatului republican John McCain. „Superdelegaţii se pot răzgândi“, a ţinut să precizeze Hillary Clinton, după alegerile primare de la sfârşitul săptămânii trecute din Puerto Rico, pe care le-a câştigat, de altfel. În ceea ce-l priveşte, Obama intenţionează să revendice învestitura democrată după alegerile primare din Montana şi Dakota de Sud.