Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 30 Mai 2008

Premierul Israelului, presat de miniştri să demisioneze

În Israel, ministrul Apărării, Ehud Barak, i-a cerut prim- ministrului, Ehud Olmert, investigat pentru corupţie, să demisioneze sau să retragă din post pe perioada anchetei. În caz contrar, Barak a ameninţat că-şi va retrage partidul din guvernul de coaliţie. Prim-ministrul Ehud Olmert, liderul partidului Kadima, este bănuit că ar fi primit mită şi donaţii electorale totalizând aproape jumătate de milion de dolari. El respinge acuzaţiile, ripostând că e vorba de contribuţii financiare legale la campaniile sale electorale şi a declarat de mai multe ori că nu se va retrage din funcţie decât dacă este oficial inculpat. Partidul său are o reprezentare parlamentară de numai 29 de mandate din totalul de 120 din Parlamentul israelian, Knesset, şi depinde mult de sprijinul celor 19 deputaţi ai Partidului Muncii al lui Ehud Barak, aliatul său cheie în guvernul de coaliţie. Barak vorbea însă la o zi după ce personajul din centrul scandalului, Morris Talanski, un om de afaceri evreu american a declarat anchetatorilor că i-a dat lui Ehud Olmert plicuri pline cu bani. De asemenea, peste două treimi dintre israelieni apreciază că premierul ar trebui să demisioneze, indică un sondaj de opine publicat ieri în cotidianul „Israel Hayom“. 70% din repondenţi s-au pronunţat pentru demisia prim-ministrului.

Exoticul Nepal a abolit monarhia

Nepalul a devenit cea mai tânără republică, punând capăt unei perioade de 240 de ani de monarhie. Atmosfera în capitală este tensionată, pentru că guvernul se teme de reacţia monarhiştilor. Deşi Guvernul a interzis manifestaţiile, republicanii au ieşit în stradă să sărbătorească. Adunarea constituantă a acestei ţări, reunită în capitala Kathmandu, a votat cu o largă majoritate abolirea regimului monarhic de guvernare a ţării. Parlamentul i-a dat regelui Gyanendra două săptămâni ca să părăsească palatul din Kathmandu, care urmează să fie transformat în muzeu. Guvernul a avertizat deja că va recurge la forţă, ca să-l oblige pe monarh să plece, dacă va fi nevoie. Din momentul abolirii monarhiei, regele nu mai are dreptul la vreo alocaţie sau la altfel de beneficii. Transformarea Nepalului într-o republică a fost principala revendicare a rebelilor maoişti, care au obţinut la alegerile din aprilie o treime din locurile din Parlament. Mulţi nepalezi cred că regele este un zeu încarnat, însă aura mistică a familiei regale a fost estompată după masacrul de acum7 ani, când prinţul moştenitor l-a omorât pe rege, a ucis alţi 7 membri ai familiei regale şi s-a sinucis.

Franţa scapă de un faimos criminal în serie

Deznodământ în procesul celui mai temut criminal în serie francez din ultimii ani. Michel Fourniret, supranumit Căpcăunul din Ardeni, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru cele 7 crime pe care le-a recunoscut, fără să poată fi eliberat condiţionat. Michel Fourniret şi soţia lui, Monique Olivier, au terorizat Franţa şi Belgia, vreme de 15 ani. „Căpcăunul din Ardeni“ a omorât 7 fete cu vârste cuprinse între 12 şi 21 de ani. Soţia lui l-a ajutat să comită 5 dintre crime.