Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Un nou cutremur produce groază în China
O puternică replică a cutremurului de la 12 mai din China s-a produs ieri în sud-vestul Chinei, seismul fiind resimţit atât în capitala provinciei Sichuan, Chengdu, cât şi la Beijing. Cutremurul, produs la ora locală 16:24, a durat circa un minut, dar a stârnit panică în Chengdu. Mii de replici au fost resimţite în provincia Sichuan, după devastatorul seism de la 12 mai, soldat, potrivit ultimului bilanţ, cu 62.664 de morţi şi 23.775 de dispăruţi. Cutremurul, care a avut magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, a fost resimţit puternic şi la Beijing, dar nu s-au raportat pagube pentru moment. Pe de altă parte, guvernul chinez a anunţat că aproape 70 de baraje din provincia Sichuan sunt în pericol de a ceda, iar ploile torenţiale care se anunţă vor face şi mai dificile eforturile de ajutorare a milioanelor de sinistraţi. Între timp,un bătrân de 80 de ani a fost salvat de sub dărâmături la 226 de ore după cutremurul devastator care a zguduit China în data de 12 mai. Xiao Zhihu, un bătrân parţial paralizat, a fost prins, după cutremur sub, un stâlp de susţinere al casei sale şi a reuşit să supravieţuiască, întrucât a putut fi hrănit de soţie. Medvedev anunţă o alianţă strategică Moscova-Beijing Noul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, aflat într-o vizită oficială de două zile în China, a afirmat că lumea trebuie să ţină cont de alianţa dintre China şi Rusia, chiar dacă această cooperare îi face pe unii să scrâşnească din dinţi. „Cooperarea ruso-chineză s-a transformat azi într-un factor-cheie pentru securitatea internaţională, în lipsa căruia este imposibil să fie luate decizii importante în cadrul comunităţii internaţionale“, a declarat preşedintele Federaţiei Ruse, într-un discurs rostit în faţa studenţilor Universităţii din Beijing. „Poate că această cooperare strategică nu este pe placul tuturor, însă ea răspunde intereselor noastre şi o vom consolida“, a continuat Medvedev, subliniind că această cooperare se va axa pe proiecte economice comune. Medvedev se află în prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte al Federaţiei Ruse, de la învestirea sa în funcţie, pe 7 mai 2008. Irak: Guvernul pretinde că a distrus Al-Qaeda în nordul ţării Guvernul irakian a afirmat că şi-a atins obiectivele şi a anihilat reţeaua Al-Qaeda în regiunea Mossul, unde armata desfăşoară o vastă operaţiune din 14 mai împotriva organizaţiei extremiste islamiste. În cadrul ei au fost arestate 1.480 de persoane, printre care 300 de suspecţi căutaţi. „ Conducători importanţi ai Al-Qaeda, între care responsabili militari, responsabili în sectorul informaţiilor, precum şi membri ai grupurilor de insurgenţi suniţi figurează printre persoanele arestate“, a declarat un oficial al ministerului de Interne. Capitală a provinciei Ninive, Mossul - oraş cu peste 1,5 milion de locuitori suniţi, şiiţi, creştini şi kurzi - era considerat, până în prezent, de comandamentul american drept centrul acţiunilor susţinătorilor lui Osama ben Laden, respinşi din Bagdad şi din vestul ţării.