Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Israel: Premierul va demisiona, dacă va fi acuzat de corupţie
Prim-ministrul israelian, Ehud Olmert, îşi va da demisia, dacă va fi inculpat pentru corupţie. Ministerul israelian de Justiţie a anunţat că Olmert este bănuit de primirea unor importante sume de bani de la un om de afaceri american, ceea ce l-ar putea aduce în faţa tribunalului. Ilegalităţile ar fi fost comise în perioada în care Ehud Olmert era primar al Ierusalimului şi, mai apoi, pe parcursul mandatului său de ministru al Industriei şi Comerţului. Omul de afaceri, un american în vârstă de 75 de ani, cu domiciliul la New York, ar fi finanţat campaniile electorale ale prim-ministrului cu sume foarte mari, începând cu anul 1993. La cererea procurorului naţional, Ehud Olmert a fost interogat vinerea trecută, însă nici o informaţie nu a fost furnizată presei. El mai face obiectul a alte 3 anchete ale poliţiei, în care este bănuit de tranzacţii imobiliare frauduloase şi abuz în serviciu. Premierul israelian a negat toate acuzaţiile ce i se aduc. Birmania nu acceptă ajutoarele umanitare ale ONU Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a făcut un apel către conducerea militară din Birmania, cerându-i să renunţe la apropiatul referendum şi să se concentreze asupra efortului umanitar necesar sutelor de mii de sinistraţi. Naţiunile Unite sunt îngrijorate de faptul că accesul ajutoarelor către zonele afectate este îngreunat de lipsa de cooperare a conducerii de la Rangoon. Ban Ki-moon a folosit un limbaj diplomatic, afirmând că liderii birmanezi ar trebui să se concentreze asupra efortului umanitar, în detrimentul referendumului constituţional de astăzi. Însă, mesajul său a fost unul clar. În Birmania nu trebuie organizate alegeri când oamenii suferă. Statele Unite estimează că numărul victimelor ciclonului de sâmbătă ar putea ajunge la o sută de mii, iar ONU susţine că 1,5 milioane de oameni sunt afectaţi de această catastrofă. Secretarul general ONU încearcă să îl convingă pe liderul militar al Birmaniei, Tan Shwe, să urgenteze acordarea de vize pentru lucrătorii umanitari. La rândul său, ministrul american al apărării, Robert Gates, a sugerat că, dacă navele americane cu ajutoare nu primesc permisiunea de intrare în apele Birmaniei, vor trebui găsite alte soluţii. „Dacă nu putem merge direct, va trebui să colaborăm cu alte state, în mod creativ, pentru a-i ajuta pe aceşti oameni. Dacă e nevoie să folosim intermediari, o vom face“, a spus Robert Gatest. Birmania a promis să elimine procedurile de viză pentru cei care iau parte la efortul umanitar, însă, deocamdată, aproape 40 de lucrători ONU aşteaptă încă permisiunea de intrare în ţară.