Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 22 Feb 2008

Şiiţii irakieni prelungesc armistiţiul cu Guvernul

Cea mai puternică miliţie şiită irakiană, Armata lui Mahdi, a primit vineri, din partea liderului său Moqtada Sadr, instrucţiuni privind prelungirea armistiţiului unilateral, considerat crucial pentru stabilitatea Irakului. „Armistiţiul va fi menţinut“, a declarat pentru AFP un responsabil al filialei din Bagdad a miliţiei lui Moqtada Sadr, care numără, potrivit estimărilor, aproximativ 60.000 de membri. Joi seara, o altă sursă din anturajul liderului şiit, cu reşedinţa în oraşul sfânt şiit Najaf, informase deja că încetarea focului, intrată în vigoare în urmă cu 6 luni, va fi „foarte probabil“ reînnoită. Decizia lui Moqtada Sadr a fost anunţată simultan în toate moscheile şiite ale ţării, unde au fost trimise plicuri sigilate, deschise la începutul rugăciunii musulmane tradiţionale de vineri.

CIA recunoaşte „erori“ în zborurile secrete

Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă a admis că „au fost comise erori“ în folosirea, fără ştiinţa Londrei, a unui teritoriu britanic din Oceanul Indian, pentru transferul a 2 prizonieri suspectaţi de terorism de către CIA. Marea Britanie a calificat joi drept „foarte serioasă“ dezvăluirea tardivă a utilizării teritoriului britanic de către CIA, pentru transferul de suspecţi de terorism. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Sean McCormack, a afirmat că SUA nu au minţit în legătură cu zborurile secrete ale CIA pe teritoriul britanic, ci pur şi simplu au comis „o eroare administrativă“. „Guvernului britanic i s-au furnizat iniţial informaţii eronate“, a declarat Sean McCormack pentru presă, întrebat în legătură cu dezvăluirile ministrului britanic al Afacerilor Externe David Miliband, care a anunţat în Parlament că, în 2002, avioane americane având fiecare la bord câte un suspect de terorism au făcut de două ori escală pe insula britanică Diego Garcia, în Oceanul Indian.

Pakistan: Opoziţia anunţă un guvern de coaliţie

Cele două principale formaţiuni politice de opoziţie de pe scena politică pakistaneză, învingătoare în scrutinul legislativ desfăşurat luni, vor forma împreună un nou guvern, au anunţat liderii acestora, fostul premier Nawaz Sharif şi Asif Ali Zardari, soţul fostului premier asasinat, Benazir Bhutto. „Am convenit asupra unei agende comune. Vom lucra împreună pentru a forma Guvernul“, a declarat Sharif într-o conferinţă de presă susţinută în compania lui Asif Ali Zardari. Cei doi nu au precizat însă ce soartă îi rezervă preşedintelui Musharraf, care şi-a anunţat intenţia de a rămâne în fruntea ţării, în ciuda faptului că Sharif i-a cerut, în mai multe reprize, demisia. Cele două partide aveau opinii diferite asupra modului în care ar urma să fie reinstituită autoritatea Curţii Supreme şi repuşi în funcţie judecătorii, maziliţi de Pervez Musharraf, subiect asupra căruia Nawaz Sharif a declarat că nu va face nici un compromis. După cum a declarat Zardari, „în principiu“, divergenţele pe această temă au fost surmontate.