Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Boris Tadic: „Nu vom renunţa niciodată la Kosovo“
Preşedintele în exerciţiu al Serbiei, Boris Tadic, a promis, cu ocazia unei vizite într-un sat din provincia separatistă, că nu va renunţa niciodată la Kosovo. „Am să apăr mereu poporul nostru şi existenţa noastră în Kosovo. Vom face totul pentru ca provincia să rămână în sânul Serbiei“ a spus candidatul pro-occidental în al doilea tur de scrutin la prezidenţialele sârbe din 3 februarie, adăugând că „albanezilor le vom spune că vrem să avem relaţii bune cu ei“. Tadic i-a vizitat cu această ocazie pe sârbii din Cernica - oraş mixt din punct de vedere etnic, situat la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Pristina. Deşi Tadic se opune independenţei Kosovo, el nu consideră totuşi că separarea provinciei este incompatibilă cu integrarea Serbiei în UE - spre deosebire de rivalul său, ultranaţionalistul Tomsilav Nikolic. Vizita lui Tadic în satul kosovar a fost pregătită cu măsuri de securitate excepţionale, desfăşurându-se sub protecţia forţelor de poliţie ale ONU. Acolit al lui Bin Laden, ucis în Afganistan Un lider al Al-Qaeda în Afganistan, Abu Laith al-Libi, a fost ucis, a anunţat joi un centru specializat în supraveghere de comunicaţii ale Al-Qaeda. „O bandă largă a apărut pe Al-Ekhlaas, un forum internet afiliat de Al-Qaeda şi protejat prin parole, anunţând moartea lui Abu Laith al-Libi, şeful Grupului islamic combatant în Libia“, a declarat un oficial american. De asemenea, înalţi responsabili din serviciile de securitate pakistaneze au anunţat că o rachetă americană a distrus luni o casă în zonele tribale din Pakistan, omorând 13 combatanţi străini ai Al-Qaeda. Racheta a căzut asupra casei unui şef de trib şi asupra oamenilor găzduiţi de el, în Waziristan de Nord, în plin centrul zonelor tribale de la frontiera cu Afganistanul, unde armata luptă cu talibani pakistanezi şi afgani, precum şi cu elemente ale Al-Qaeda. Feroviarii maghiari fac grevă generală O mişcare de protest iniţiată de sindicatul angajaţilor din sistemul feroviar maghiar, VDSZSZ, a început ieri, la ora 03:00 dimineaţa, provocând anularea traficului feroviar în majoritatea regiunilor din Ungaria. Singura zonă în care trenurile au circulat normal a fost Szeged, în sudul Ungariei, precum şi trenurile care asigură legătura cu suburbiile capitalei Budapesta. Nici un tren nu circula la cele trei gări principale din Budapesta, Deli, Keleti şi Nyugati, însă staţiile pentru trenurile suburbane Kelenfold şi Rakospalota funcţionau. În cursul discuţiilor purtate de sindicate cu echipa de conducere de la Compania naţională de căi ferate (MAV) nu s-a putut ajunge la un acord nici măcar cu privire la asigurarea unui număr minim de trenuri care să circule pe perioada grevei. Pe lângă solicitările referitoare la majorarea salariilor, sindicatele insistă şi asupra faptului că angajaţii de la căile ferate trebuie să beneficieze de o parte din profiturile rezultate, ca urmare a recentei privatizări a diviziei de marfă a companiei MAV. La finele anului trecut, un consorţiu austro-ungar a depus cea mai mare ofertă pentru preluarea operatorului feroviar de marfă MAV Cargo, în valoare de 400 milioane euro.