Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Italia: Doi români, ucişi cu focuri de armă, la Torino
Doi români au fost ucişi cu focuri de armă la Torino, Italia. Este vorba de un bărbat şi o femeie fără antecedente penale. În trupurile celor doi au fost găsite 11 gloanţe: cinci în corpul femeii şi şase în cel al bărbatului. Potrivit primelor informaţii, se pare că cei doi tineri erau din Botoşani şi lucrau legal în Italia. Cei doi români au fost ucişi în cursul nopţii de miercuri, în jurul orei 02:00, însă au fost descoperiţi abia joi dimineaţă, la ora 09:30. În acest moment, poliţia italiană face cercetări pentru a stabili un cerc de suspecţi şi pentru a elucida împrejurările în care au avut loc crimele. Rusia se teme de un model kosovar pentru separatism „Independenţa provinciei sârbe Kosovo ar crea un precedent ce va fi folosit de separatişti din alte zone ale lumii“, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, la Moscova. Potrivit ministrului Lavrov, Mosocova nu a afirmat niciodată că independenţa Kosovo o va determina să recunoască regiunile separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud. „Dacă i se permite cuiva să facă un anumit lucru, mulţi alţii se vor aştepta la un tratament similar“, a subliniat Lavrov. El a reiterat că trebuie făcut totul pentru ca statutul Kosovo să fie reglementat în cadrul dreptului internaţional. „Independenţa Kosovo ar crea un precedent nu numai pentru regiunile separatiste din Georgia, ci pentru 200 de teritorii din întreaga lume“, a încheiat şeful diplomaţiei ruse. Ucraina taxează dur tranzitul de gaze ruseşti Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, cunoscut pentru orientarea sa proccidentală, a declarat, miercuri, că doreşte revizuirea tarifului la tranzitul gazelor ruseşti spre Europa via teritoriul ucrainean. Iulia Timoşenko examinează posibilitatea creşterii de la 1,7 dolari la 9,32 dolari pentru mia de metri cubi de gaze pe 100 de km, potrivit presei de la Kiev. Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, de asemenea prooccidental, s-a declarat însă recent împotriva majorării tarifului pentru tranzitul gazelor ruseşti, temându-se de reacţia Moscovei. Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina legate de preţul gazelor ruseşti au generat o criză în 2006, care a perturbat aprovizionarea Europei cu gaze naturale, Ucraina fiind principala ţară de tranzit a gazului rusesc spre ţările din UE. Olmert nu are remuşcări faţă de războiul din Liban Premierul israelian, Ehud Olmert, a declarat că nu are regrete faţă de principalele decizii privind conflictul din vara lui 2006 cu gruparea şiită libaneză Hezbollah, în sudul Libanului, şi nu se simte afectat de dezbaterile referitoare la acţiunile şi eşecurile de atunci ale Israelului. Demnitarul israelian a subliniat că nu se va eschiva de la dezbateri serioase şi responsabile pe această temă. „Nu exclud posibilitatea unui nou conflict, însă, acum, situaţia este infinit mai bună decât înaintea războiului de 34 de zile cu Hezbollah“, a conchis premierul israelian. Reacţia lui Olmert vine după ce o comisie oficială de anchetă a criticat modul defectuos în care cabinetul israelian a tratat respectivul război.