Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Luna aceasta, pensiile vor fi plătite în avans
Pensiile vor fi plătite în această lună cu câteva zile în avans, astfel încât banii să fie încasaţi de toţi pensionarii înaintea sărbătorilor de Paşte, 20 aprilie, a anunţat premierul Victor Ponta. „Ministrul muncii, Rovana Plumb, mi-a adus o notă şi sper ca ministrul delegat pentru buget să fie de acord cu plata anticipată a pensiilor pentru această lună, înainte de Paşte, pentru că oamenii au nevoie de bani înainte de sărbători“, a anunţat Ponta în şedinţa de miercuri a guvernului, care a adăugat că plata anticipată a pensiilor poate fi efectuată fără probleme. Numărul de pensionari la sfârşitul anului trecut era de 5,41 milioane de persoane, iar pensia medie lunară a fost de 805 lei, mai mare cu 4,1% faţă de anul 2012, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 805 lei în anul 2013, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (648 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.022 de lei în municipiul Bucureşti). (Oana Nistor)