Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mâine pornesc Trenurile Soarelui
CFR Călători introduce, începând de mâine, trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării. Trenurile Soarelui vor circula până la 11 septembrie 2022. Elevii beneficiază de gratuitate, în timp ce studenţii plătesc cu 50% mai puţin la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.
În perioada vacanței de vară, mai exact între 10 iunie și 11 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie trenuri directe din principalele orașe ale țării către staţiunile de pe litoral şi către Tulcea, a anunțat CFR Călători.
„Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur”, menţionează compania de transport feroviar, citată de Agerpres.
Astfel, timp de trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul, din care 18 (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur (15 perechi din Bucureşti Nord, 12 perechi din Bucureşti Băneasa - din care trei perechi nu trec prin staţia Bucureşti Nord, o pereche din Bucureşti Obor). Durata călătoriei pe ruta Bucureşti - Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 de minute.
Potrivit sursei citate, pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor circula zilnic între Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. În plus, în Medgidia va fi disponibilă conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa. Lista detaliată a trenurilor se găsește la adresa de aici.
În ceea ce priveşte tarifele, pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa, la clasa a 2-a, la tren Inter Regio, un bilet costă 59,60 lei, la tren Regio-Expres preţul este de 33,20 lei şi la tren Regio de 30,30 lei. La aceste tarife se aplică reduceri, după cum urmează: 5% din tarif la cumpărarea online (de pe site sau aplicaţie) şi de la automatele de bilete din gările mari; 10% din tarif la cumpărarea unui bilet dus-întors; până la 10% din tarif la cumpărarea cu anticipaţie. (C. Z.)