Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mâncare „ca acasă” în primul punct gastronomic local vrâncean
Punctele gastronomice locale sunt bucătării de familie, care servesc turiştilor preparate culinare tradiționale, specifice zonei, şi se pot afla în spaţiul micilor ferme, în pensiuni, stâne sau adăposturi pescăreşti. Cele mai multe se găsesc în Deltă și au specific pescăresc. Primul astfel de punct gastronomic din Vrancea este în Soveja și a fost deschis de doi soți din localitate, din banii pe care i-au câștigat în perioada în care au muncit în străinătate.
Primul punct gastronomic local din judeţul Vrancea funcționează, de câteva săptămâni, în Casa Poieniţa din Poiana Punga, una dintre cele mai frumoase zone ale comunei Soveja. Aici, oaspeții sunt întâmpinați cu preparate făcute în gospodărie sau de la producătorii din zonă.
Soţii Turcu, cei care au avut inițiativa deschiderii primului punct gastronomic nu doar din Soveja, ci din judeţ, au fost plecaţi în străinătate, dar nu cu gândul de a rămâne definitiv. Ideea de a avea o afacere a existat întotdeauna, iar când s-a ivit prilejul, nu au stat pe gânduri.
„Am participat la cursuri şi ne-am decis să deschidem acest punct gastronomic local. Nu o privim neapărat ca pe o afacere. Avem aici foarte multe lucruri pe care le luăm gratis din natură, ciuperci, fructe de pădure, zmeură, mure, afine, fragi, pentru care trebuie să intrăm doar în pădurea situată la o aruncătură de băţ de casă”, a declarat, pentru Agerpres, Mihaela Turcu.
Ea a învăţat să gătească de la bunica ei şi spune că majoritatea produselor pe care le oferă sunt din cămara proprie.
„Suntem oameni gospodari şi încă de anul trecut am făcut diverse preparate şi le-am pus în cămară. Mâncare face toată lumea în casă. În rest, a fost nevoie de bunăvoinţă şi de un pic de iniţiativă”, este de părere tânăra.
Bucuria cea mai mare este pentru soţii Turcu atunci când oaspeţii lor pleacă mulţumiţi.
„Noi avem un singur meniu, dar în fiecare zi altul, cu aperitiv, compus din telemea de vacă făcută în casă, ceapă verde proaspăt culeasă, diverse tipuri de afumături, celebrul caşcaval afumat de Soveja, caltaboş, carne afumată, răcitură de porc, zacuscă de vinete şi ciupercuţe, ciorbă, felul doi, desert, băuturi şi, deşi nu am făcut un calcul, am zis ca preţul să fie undeva la 50-60 de lei”, afirmă proprietara.
Primarul comunei Soveja susţine că acest tip de activitate este o alternativă pentru toţi cei care doresc să îşi facă o mică afacere de familie.
„Ne-am dat seama că majoritatea turiştilor care veneau în Soveja nu aveau unde să mănânce. (...) Practic, prin acest concept, turiştii pot să vină să servească masa la localnici şi se pot bucura de gastronomia locală”, a declarat primarul Ionuţ Filimon, care a găzduit, la primărie, cursurile Agenţiei Naţionale a Zonei Montane pe care cei care vor să deschidă puncte gastronomice locale trebuie să le urmeze. La ele au participat peste 40 de persoane din zonă. (C. Z.)