Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Măsuri comune franco-italiene pentru stoparea imigraţiei
Guvernul italian intenţionează să colaboreze cu Parisul pentru a aduce la zi anumite politici „demodate“ ale Uniunii Europene, cum ar fi cea a imigraţiei, evocând, în acest context, „pactul pentru imigraţie“ al lui Nicolas Sarkozy, informează AFP. „Dorim să lucrăm cu alte ţări pentru a aduce la zi politicile europene. De exemplu, pactul pentru imigraţie al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy demonstrează dorinţa (franceză) de a pune în aplicare politica pe care comisarul Franco Frattini a urmărit-o deja în cursul ultimilor şase luni“, a declarat Andrea Ronchi, ministrul pentru Afaceri Europene. Franco Frattini, ministru al Afacerilor Externe în guvernul lui Silvio Berlusconi, a deţinut anterior funcţia de comisar european însărcinat, între altele, cu problema imigraţiei, funcţie în care a recomandat o politică mai restrictivă, în special pentru românii din Italia. Franţa, reluând ideile prezentate de Nicolas Sarkozy, negociază în prezent cu alţi parteneri din UE un „pact pentru imigraţie“ ce include ideea unui „contract de integrare“ pentru noii sosiţi, în scopul reducerii imigraţiei clandestine şi „alegerii“ imigraţiei legale. Parisul urmează să preia preşedinţia în exerciţiu a UE, în cel de-al doilea semestru al anului.