Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mediator de credite şi bancă specială de creditare
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) au nevoie de un mediator de credite pentru a fi reprezentate în relaţia cu băncile, potrivit ministrului delegat pentru IMM-uri, domnul Florin Jianu. Demnitarul a transmis membrilor Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii că va propune Executivului şi înfiinţarea unei bănci de dezvoltare care să susţină creditarea IMM-urilor.
Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii a organizat săptămâna trecută cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Management modern pentru comercianţii mici şi mijlocii din România. Cu acest prilej, reprezentanţii micilor comercianţi au cerut Guvernului legi predictibile, sprijin în acordarea de credite, dar şi stabilirea nivelului accizei cât mai repede pentru a-şi face bugetele pe anul viitor. Prezent la întâlnire, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, domnul Florin Jianu, a admis că România are nevoie de o bancă pentru creditarea IMM-urilor, precum şi de o instituţie a mediatorului de credite. „Doresc să propun Guvernului înfiinţarea unei bănci de dezvoltare care să aibă trei componente - susţinerea creditării IMM-urilor, susţinerea programelor europene şi susţinerea relaţiei între stat şi întreprinzător prin credite -punte în aşa fel încât statul să nu mai aibă arierate la întreprinzători, luând din această bancă şi plătind la furnizori, ori urmând să ia un credit din această bancă. În maximum două săptămâni voi aduce pe masa Guvernului această propunere, după care vom forma un grup de lucru interministerial pentru a definitiva această propunere, în aşa fel încât înainte ca fondurile europene să înceapă să avem şi noi posibilitatea unei astfel de bănci“, a declarat domnul Florin Jianu, citat de Agerpres, care a subliniat că acest tip de bancă există în ţări precum Polonia sau Germania. Totodată, ministrul a apreciat că ţara noastră ar putea urma exemplul Franţei, unde din 2009 funcţionează o instituţie a mediatorului de credite care a făcut posibilă salvarea unui număr important de întreprinderi mici şi mijlocii şi, implicit, a câteva sute de mii de locuri de muncă. „Accesul la credite este important. Voi face o propunere pentru ceea ce înseamnă mediatorul de credite. Foarte multe IMM-uri resimt această lipsă a medierii în relaţia lor cu băncile pentru că nu au puterea de a se prezenta în faţa băncilor sau băncile nu sunt foarte interesate de actorii aceştia mici. Dacă instituim, pe modelul francez, mediatorul, un proiect care în Franţa funcţionează din 2009, putem salva multe IMM-uri. E bine să punem şi noi în practică acest tip de instituţie care să medieze relaţia dintre firmele mici şi bănci“, a precizat ministrul Jianu. În scurt timp vor începe finanţările pentru perioada 2014-2020, IMM-urile beneficiind, prin Programul Operaţional Regional, de aproape 800 de milioane de euro, iar prin Programul Operaţional de Competitivitate şi Programul Operaţional de Capital Uman suma totală se ridică la aproape 4 miliarde de euro. (Oana Nistor)