Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Meditaţii gratuite pentru elevii din mediul rural
Proiectul „O şansă pentru fiecare“ se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv în judeţul Vâlcea, 23 de profesori de matematică urmând să facă meditaţii gratuit pentru elevii din mediul rural care provin din familii cu venituri mici. „Odată cu începerea noului an şcolar, va reîncepe şi activitatea de meditaţii oferite de profesorii voluntari, încercând şi în acest an să contribuim la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare pentru elevii din mediul rural şi care provin din familii cu venituri reduse înscrişi în proiectul nostru“, a declarat doamna Cristina Samson, coordonator voluntari World Vision Romania, citată de Agerpres. Cei 23 de profesori care au dorit să devină voluntari sunt profesori de matematică în liceele din judeţul Vâlcea, iar aceştia, împărţiţi pe echipe, fac meditaţii săptămânale cu elevii care doresc să-şi consolideze cunoştinţele ori să obţină performanţe la examenele naţionale. Potrivit coordonatorului proiectului, implicarea voluntară a profesorilor de matematică în anii precedenţi a dat rezultate, majoritatea elevilor obţinând note mari la examenul de bacalaureat şi la admiterea la facultate, iar anul trecut o elevă a luat examenul de bacalaureat cu nota 10. (Oana Nistor)



.jpg)