Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Mijloacele de transport RATB, retrase de pe trasee
Toate mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) s-au retras de pe trasee, de la ora 7.30 nemaicirculând niciun troleibuz, autobuz sau tramvai.
Reprezentanţii biroului de presă al RATB au declarat că începând cu ora 4.30 au circulat 22 de linii de transport, însă acestea s-au retras de pe trasee, astfel că nu mai există niciun mijloc în comun de la ora 7.30. Bucureştenii au avut de ales, ca alternativă la mijloacele RATB, metroul, taxiurile, maşinile personale sau mersul pe jos. Peste o mie de angajaţi RATB protestează la autobaza Titan, aceştia refuzând să iasă cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe trasee. Protestul a fost declanşat, miercuri noapte, la acţiune participând iniţial 400 de angajaţi ai regiei.