Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Militarii americani de la Mihail Kogălniceanu şi-au lăsat familiile în Germania
Batalionul 1 al Regimentului 94 de Artilerie al Armatei SUA a organizat o ceremonie de rămas bun la baza Strassburg Kaserne,, din apropiere de oraşul Baumholder, din vestul Germaniei, înainte de a pleca înspre baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, din România, relata, ieri, portalul online Stars and Stripes.
Batalionul 1-94 va fi desfăşurat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu din Romania ca parte a primei rotaţii de personal din cadrul Joint Task Force-East, ce numără aproximativ 1.000 de militari americani din Armată, Marină şi Forţele Aeriene.
În România, cei 350 de militari americani din 1-94 vor rămâne timp de aproape 3 luni, până la sfârşitul lui octombrie, şi vor lua parte la exerciţii de infanterie mobilă, alături de forţe din România şi Bulgaria. Deşi familiile militarilor din 1-94 au rămas în Germania pe parcursul misiunii din România şi despărţirea a fost grea, în rândul lor domneşte un sentiment de uşurare. „Slavă domnului că nu pleacă în Irak“, spunea soţia unuia dintre soldaţi.



.jpg)