Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ministerul Agriculturii reia Programul „Fermierul“
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va relua programul „Fermierul“, prin care se acordă credite în condiţii avantajoase agricultorilor, până la sfârşitul lunii mai. Programul va beneficia de o alocare financiară de 730 de milioane de lei, pentru o perioadă de cinci ani, potrivit reprezentanţilor ministerului. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Minister, pentru stimularea gradului absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada 2007-2013, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale primeşte suma de 730 de milioane de lei. După publicarea actului normativ privind suplimentarea Fondului pentru creditarea investiţiilor, Ministerul va organiza o licitaţie pentru selectarea unei bănci care va gestiona fondurile alocate programului. Programul „Fermierul“ a fost lansat în 2006, când a intrat în vigoare ordinul emis de Minister privind stimularea investiţiilor în agricultură. La acel moment, patru bănci au fost alese, în urma licitaţiilor, să administreze aceşti bani, respectiv BCR, BRD, CEC şi Banca Comercială Carpatica. Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a declarat recent că beneficiarii fondurilor europene de dezvoltare rurală au depus 1.853 de proiecte în primele două sesiuni, valoarea totală a acestora fiind de circa 1,1 miliarde de euro, de trei ori mai mult faţă de alocare. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală stabileşte politicile şi acţiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în domeniile agricol, silvic şi dezvoltare rurală, dar şi proiectele de investiţii. Prin PNDR se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.