Câteva gesturi recente ale autorităților ucrainene au tensionat relațiile cu Polonia vecină, unul din cei mai puternici susţinători ai săi de la începutul invaziei ruse în 2022, care i-a oferit ajutor militar
Monitorizarea MCV s-a încheiat
Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) asumate la aderarea la UE, iar toate condiţionalităţile pot fi închise, se arată în ultimul raport al mecanismului, prezentat marţi de Comisia Europeană, care precizează că țara noastră nu va mai fi monitorizată în cadrul MCV. Preşedintele Klaus Iohannis a salutat anunțul Comisiei, declarând că România a făcut un nou pas pe calea integrării europene. „De acum înainte, România va fi, la fel ca şi toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept”, a spus şeful statului. (C. Z.)



.jpg)