Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
NATO va avea un nou Concept Strategic
La summitul NATO care începe mâine la Madrid vor fi luate decizii importante, printre care aprobarea noului Concept Strategic - documentul care va orienta strategiile Alianţei în anii următori și sprijinul pentru Ucraina, relatează EFE.
Conceptul Strategic reprezintă „planul cardinal pentru viitorul Alianţei noastre” şi „va stabili poziţia noastră comună faţă de Rusia, provocările emergente şi China, precum şi asocierea noastră cu UE, care a atins niveluri fără precedent”, a spus secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg (foto), la o conferinţă de presă comună cu premierul ceh Petr Fiala.
Documentul, revizuit ultima dată în 2010, descrie obiectivele NATO, identifică trăsăturile esenţiale ale mediului de securitate şi oferă orientări pentru adaptarea forţelor armate. Statele Unite vor insista ca acesta să reflecte preocupările legate de China, inclusiv practicile sale economice, a transmis Casa Albă, în timp ce țările din Estul Europei vor cere declararea Rusiei drept principală ameninţare la adresa securităţii euroatlantice.
La summit vor fi adoptate, de asemenea, decizii de susţinere a Ucrainei şi a „altor parteneri în situaţie de risc” și vor fi discutate cererile Finlandei şi Suediei de aderare la Alianţă, precum și problema bugetelor alocate apărării.
La Madrid au fost luate măsuri excepționale, fiind mobilizați peste 10.000 de poliţişti şi membri ai altor forţe, în „cea mai amplă prezenţă de securitate din istoria recentă a Spaniei”, potrivit RTVE. Vor fi prezente în jur de 40 de delegaţii, reprezentând în total 2.000 de invitaţi, cărora li se vor adăuga circa 2.000 de jurnalişti şi 1.000 de organizatori. (C. Z.)