Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Negocieri intense la Chişinău
Partidul Liberal Democrat doreşte să păstreze funcţia de premier al Republicii Moldova, în timp ce Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, ar urma să primească Preşedinţia ţării, iar Partidul Liberal - conducerea Parlamentului.
Aceasta a fost oferta făcută, ieri, de liderul PLDM, Vlad Filat, colegilor din Alianţa pentru Integrare Europeană, după alegerile parlamentare din 28 noiembrie. "Considerăm că această formulă de guvernare este una eficientă, care va contribui la dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. Sper că şi colegii mei vor aprecia această ofertă la justa valoare şi vor reacţiona corespunzător. Posibilcă ne vom întâlni chiar mâine (astăzi - n.r.). Negocierile nu vor fi uşoare, dar eu cred într-un compromis rezonabil", a declarat Vlad Filat. Liderii PL, PD şi PLDM au avut deja întrevederi bilaterale, în urma cărora nu a fost anunţată însă o formulă concretă de guvernare. Negocierile sunt extrem de intense pe scena politică de la Chişinău, în condiţiile în care, faţă de 2009, negocierile nu se poartă doar între formaţiunile politice din interiorul Alianţei pentru Integrarea Europeană. Nemulţumit de vechea împărţire a funcţiilor în cadrul Alianţei şi pentru a-şi întări poziţia la masa tratativelor, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, nu a exclus o alianţă cu Partidul Comuniştilor, condus de fostul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, cu care a avut ieri o întâlnire "constructivă şi pozitivă", în opinia liderului PD.