Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol se deschide luni, 17 august, alocarea financiară totală disponibilă fiind de 11 milioane de euro atât pentru „creşterea co
Nereguli la comercianții de ouă
În cadrul acțiunilor din perioada premergătoare sărbătorilor pascale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat activitatea comercianților de ouă constatând numeroase nerespectări ale legislației în vigoare care s-au soldat cu amenzi de peste 380.000 de lei, aplicate într-o singură zi. Neregulile cel mai des întâlnite au fost neconcordanţe între preţul de la raft şi cel de la casa de marcat, comercializarea unor ouă expirate sau fără data valabilității marcată pe coajă, spaţii de depozitare improprii, nerespectarea temperaturii de depozitare. (C. Z.)



.jpg)