Mai multe organizaţii non-guvernamentale reunite în coaliția PAN Europe au denunţat, într-un raport publicat zilele trecute, „cocteilurile de pesticide” găsite în merele din Europa, informează AFP.
Noi disensiuni între Polonia şi Rusia
Polonia cere explicaţii Rusiei, după publicarea unui articolul de pe site-ul Ministerului Apărării de la Moscova, în care Polonia este considerată parţial responsabilă pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Articolul, semnat de un colonel rus, acuză Polonia că a provocat cel de-al Doilea Război Mondial, prin refuzul său de a nu răspunde cererilor lui Adolf Hitler. „Cererile Germaniei erau destul de modeste - de a include oraşul liber Danzig (Gdansk) în cel de-al Treilea Reich şi de a permite construirea unui drum şi a unei căi ferate care să lege oraşul Königsberg (Prusia orientală) de restul Germaniei. (...) Este greu să spui că aceste două cereri erau lipsite de fundament“, se menţionează în material. Oficialii ruşi au refuzat să comenteze articolul, dar reacţia Varşoviei nu a întârziat, purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Piotr Paszkowski, declarând că în Rusia apar uneori „interpretări neobişnuite“ ale istoriei.


