În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Noile liste cu medicamente compensate, amânate pentru 1 octombrie
Noile liste cu medicamente compensate vor intra în vigoare la 1 octombrie, şi nu pe 1 septembrie, cum s-a anunţat iniţial, în acest interval având loc o dezbatere publică pe acestă temă, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă. Preşedintele CNAS a spus că metoda de calcul a preţului de referinţă pentru medicamentele din sublista C rămâne neschimbată până la 30 septembrie. Totodată, Lucian Duţă a precizat că, în interesul pacienţilor, va fi aplicat mecanismul cost-volum-rezultat, cu scopul eficientizării consumului de medicamente şi creşterii accesului asiguraţilor la tratament, conform indicaţiei terapeutice. "Prin acest mecanism, CNAS urmăreşte să acopere, din fondurile pe care le are la dispoziţie, o parte cât mai mare din nevoia de servicii de sănătate a asiguraţilor şi să nu plătească preponderent terapii scumpe, dar nu obligatoriu singurele eficiente, pentru un număr limitat de pacienţi. În prezent 80 la sută dintre prescrieri sunt pentru medicamente scumpe", a explicat preşedintele CNAS.



