Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noul Cod al patrimoniului este aproape gata
Proiectul noului Cod al patrimoniului este finalizat în proporţie de 90% şi va fi transmis tuturor instituţiilor interesate, pentru observaţii şi amendamente. "Intrarea în vigoare a noului cod va îmbunătăţi semnificativ protejarea patrimoniului", arată un comunicat al Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri-seară de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), ministrul culturii, Hunor Kelemen, s-a întâlnit miercuri cu şefii direcţiilor judeţene de cultură şi patrimoniu naţional din zona de sud-est a ţării, cu scopul de a identifica problemele generale cu care se confruntă toate direcţiile, precum şi problemele specifice, acute, care există la nivelul fiecărui judeţ. Dintre problemele generale, evidenţiate şi în precedenta întâlnire, de la Iaşi, s-au detaşat: lipsa de personal şi în special lipsa personalului de specialitate, lacunele în legislaţia care reglementează situaţia patrimoniului cultural, relaţia deficitară şi, uneori, chiar tensionată cu autorităţile locale, precizează comunicatul de presă. "Ministrul culturii a expus un rezumat al problemelor şi a prezentat direcţiile de acţiune pe care şi le propune MCPN. Este vorba, în primul rând, de definitivarea noului Cod al patrimoniului, menit să elimine lacunele şi/sau suprapunerile din legislaţia actuală. Ministrul Hunor Kelemen a arătat că proiectul noului cod este finalizat în proporţie de 90% şi va fi în curând transmis tuturor instituţiilor interesate pentru observaţii şi amendamente. Intrarea în vigoare a noului cod va îmbunătăţi semnificativ protejarea patrimoniului", se arată în comunicatul de presă. De asemenea, conform sursei citate, ministrul culturii a promis că va solicita, la nivelul Guvernului, deblocarea unor posturi necesare de urgenţă în direcţiile judeţene ale MCPN.