Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Numărul bebeluşilor decedaţi a ajuns la cinci
Încă un bebeluş rănit în incendiul care a avut loc, luni seară, la maternitatea Giuleşti din Capitală a încetat din viaţă, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", ridicând astfel numărul deceselor la cinci. Bebeluşul prezenta arsuri de gradul trei pe 75% din suprafaţa corpului şi arsuri grave pe căile respiratorii, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru. Purtătorul de cuvânt al Spitalului a mai precizat că celălalt bebeluş intubat are un prognostic sever, iar starea lui se agravase în ultimele ore. În ce priveşte starea celorlalţi cinci nou-născuţi aduşi de la maternitatea Giuleşti, medicii spun că aceasta este în general satisfăcătoare. O explozie urmată de un incendiu s-a produs, luni seară, în jurul orei 18,40, la Secţia de reanimare nou-născuţi din cadrul maternităţii Giuleşti, din Bucureşti. În urma exploziei, au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei.



.jpg)