Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
O nouă avertizare de ploi şi vijelii în 19 judeţe din ţară
Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe din centrul, sudul, vestul şi sud-vestul ţării, unde, de luni seară şi până marţi dimineaţă, la ora 9.00, se pot produce ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt şi grindină. În aceste regiuni, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat, se arată în atenţionarea emisă de ANM. Judeţele avertizate cu cod galben sunt Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara, Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu şi Braşov. Meteorologii menţionează că instabilitatea atmosferică se va manifesta începând de la orele amiezii.



.jpg)