Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obama crede că americanii sunt pregătiţi să aleagă un preşedinte de culoare
Candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, a apreciat că nu este posibil ca diviziunile rasiale din Statele Unite să fie depăşite, subliniind însă că posibila sa alegere în funcţia de preşedinte ar bulversa „dinamica rasială“.
„Nu cred că este posibil ca (diviziunile rasiale) să fie transcendate în această ţară“, a declarat Obama într-un interviu care urmează să fie publicat în ediţia din luna octombrie a revistei „Essence“, publicaţie lunară care abordează, în special, problemele femeilor afroamericane. „Rasa reprezintă un factor în societatea americană“, a adăugat Obama, care ar putea deveni primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite. „Cu Michelle în calitate de Primă Doamnă, cu Malia şi Sasha (cele două fiice ale cuplului Obama) jucându-se în grădina Casei Albe, se va schimba rapid imaginea pe care America o are despre ea însăşi“, a adăugat Obama. „Acest fapt va schimba modul în care copiii albi îi imaginează pe copiii negri şi modul în care copiii negri se văd pe ei înşişi“, a subliniat el. Întrebat dacă americanii sunt pregătiţi să aleagă un preşedinte de culoare, Obama a răspuns că „atitudinile s-au schimbat“ în Statele Unite.