Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
OCED: Anul 2010 va aduce încă 25 de milioane de şomeri
Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCED) estimează că şomajul va mai creşte cu 10% în 2010, ceea ce va însemna încă 25 de milioane de şomeri. „Nu se poate vorbi despre relansare economică înainte ca oamenii care şi-au pierdut locurile de muncă să îşi primească slujbele înapoi“, a spus John Evans, secretar general al TUAC (Comitetul Consultativ al Uniunilor Sindicale - Trade Union Advisory Committee). Problemele ridicate de piaţa muncii în timpul crizei şi în special ce anume pot face guvernele pentru a preveni ca actuala criză economică să se transforme într-o adevărată criză socială au fost principalele subiecte abordate în cadrul Forumului şi Conferinţei ministeriale, desfăşurate la Paris luni şi marţi. Reuniunea ministerială s-a ocupat şi de implicaţiile sociale ale crizei locurilor de muncă, potenţialul pieţei muncii într-o societate care se schimbă pentru a face faţă cerinţelor ecologice şi cum pot fi ajutaţi tinerii să intre pe piaţa muncii. Reprezentanţii TUAC subliniază că, între decembrie 2007 şi iunie 2009, aproape 15 milioane de angajaţi din ţările membre ale OCED şi-au pierdut locurile de muncă, iar, pe plan global, numărul şomerilor se va ridica la 60 de milioane, la finele lui 2009. Cele mai rele efecte ale crizei se vor produce însă abia de acum înainte, pentru că piaţa muncii îşi revine mai târziu decât economia, avertizează TUAC. OCED estimează că şomajul va mai creşte cu 10% în 2010, ceea ce va însemna încă 25 de milioane de şomeri. „Nu se poate vorbi despre relansare economică înainte ca oamenii care şi-au pierdut locurile de muncă să îşi primească slujbele înapoi“, a spus John Evans, secretar general al TUAC.