Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ordonanţa privind creditele populaţie, aprobată de Senat
Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu cvasiunanimitate de voturi. Principalele dispoziţii cuprinse în proiectul de lege se referă la comunicarea către consumatori a informaţiilor precontractoare prin intermediul unui formular standardizat, dreptul consumatorului de a rambursa anticipat creditul, dreptul consumatorului de a se retrage din contractul de credit fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice, precum şi la obligaţia creditorilor de a evalua bonitatea consumatorilor pentru a evita supraîndatorarea. Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la 20 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia, pentru a le adapta la noile reglementări. Înainte de data limită, orice client poate solicita băncii modificarea clauzelor contractului în concordanţă cu noile reglementări, iar instituţia de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp.