Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va scădea semnificativ în trimestrul al treilea din 2026, ca urmare a atenuării efectelor care au dus la creşterea din prima parte a
Pădure-parc la Călimănești
O pădure-parc de peste 20 de hectare va fi amenajată cu fonduri europene în staţiunea Călimăneşti, anunţă administraţia locală, care a semnat deja contractul de execuţie al lucrărilor ce vor transforma terenul forestier din zona Hotelului Central într-un spaţiu de agrement şi relaxare.
Investiţia se ridică la peste 14,4 milioane de lei (fără TVA) şi presupune, printre altele, realizarea de noi alei pietonale, amenajarea de piste pentru biciclete, construirea de căsuţe tematice, foişoare etc. (C. Z.)



.jpg)