Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Un nou referendum în Irlanda privind Tratatul de la Lisabona
Premierul irlandez Brian Cowen va anunţa la Consiliul European din 11-12 decembrie că Irlanda va organiza anul viitor un al doilea referendum privind Tratatul de la Lisabona, fără a preciza care va fi data exactă a acestuia, relatează Reuters. Mai mulţi diplomaţi occidentali au lăsat să se înţeleagă că s-a ajuns la o înţelegere între Irlanda, Preşedinţia franceză a forului comunitar european şi serviciile juridice ale UE, potrivit căreia Tratatul de la Lisabona ar urma să intre în vigoare în ianuarie 2010, în cazul unui rezultat pozitiv la cel de-al doilea referendum în Irlanda. Dublinul ar obţine dreptul de a numi un comisar european, ceea ce ar reprezenta o concesie majoră făcută de Bruxelles în încercarea de a obţine acordul electoratului irlandez privind Tratatul de la Lisabona. Potrivit acestui document, numărul comisarilor europeni nu va putea fi mai mare de 18, respectiv două treimi din cel al statelor membre ale UE. Conform aceloraşi surse, Brian Cowen ar urma să ceară la summitul UE garanţii că Irlanda îşi va păstra competenţele naţionale asupra legislaţiei privind avorturile şi neutralităţii sale militare. Patru milioane de şomeri în Spania Spania se îndreaptă spre înregistrarea a patru milioane de şomeri, iar experţii prognozează că rata şomajului va atinge 17% la sfârşitul anului viitor, scrie „El Pais“. Publicaţia spaniolă aminteşte că sondajul privind populaţia activă din luna septembrie anunţa pentru prima oară în aproape 15 ani o scădere a numărului locurilor de muncă, iar octombrie şi noiembrie au devenit lunile cu cele mai mari creşteri ale ratei şomajului. Există riscul ca fenomenul şomajului să se agraveze, aminteşte cotidianul citat, declaraţie făcută de însuşi ministrul spaniol al Economiei, Pedro Solbes. Potrivit Fundaţiei Caselor de Economii, previziunile pentru anul viitor estimează o rată a şomajului de 15%, pe baza datelor celor mai prestigioase 13 institute de studii economice din Spania. Josep Oliver, profesor de economie aplicată la Universitatea Autonomă din Barcelona, susţine că mâna de lucru venită din afara ţării se va reduce, piaţa muncii din Spania urmând a fi „împărţită“ cu alte ţări. Cu toate acestea, crede profesorul catalan, ceea ce se petrece acum cu economia spaniolă trebuie analizat în comparaţie cu alte crize economice. Carne de porc contaminată cu dioxină Guvernul irlandez a anunţat că a retras de pe piaţă toate produsele alimentare pe baza cărnii de porc preparate în Irlanda, după identificarea unei substanţe toxice, dioxina, printre componentele ei, informează AFP. Rezultatele analizării în laborator a unor eşantioane de hrană animală şi a grăsimii de porc de către Autoritatea securităţii alimentare a Irlandei (FSAI) au confirmat prezenţa dioxinei, a indicat guvernul într-un comunicat. „În consecinţă, FSAI cere industriei alimentare să retragă de pe piaţă toate produsele irlandeze având la bază carnea porcilor omorâţi în Irlanda“, potrivit documentului. Contaminarea - care provine din procesul de preparare alimentară - afectează toate produsele pe bază de carne de porc produse după 1 septembrie. Pentru moment, autorităţile au recomandat publicului să nu consume carne de porc irlandez sau şuncă de aceeaşi provenienţă, urmând ca noi analize să încerce să stabilească amploarea contaminării.