Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Poşta Română distribuie în avans pensiile pe decembrie
Plata pensiilor de asigurări sociale de stat, pentru agricultori şi a celor pentru cadrele militare, precum şi a celorlalte categorii de pensii se va realiza în perioada 10-24 decembrie 2008, imediat după virarea banilor de către partenerii de convenţii. În acelaşi timp cu achitarea drepturilor băneşti vor fi distribuite taloanele mov (aferente pensiilor plătite pe card sau în cont curent), precum şi taloanele de călătorie CFR. În perioada 10-24 decembrie 2008, vor fi distribuite pensiile curente şi taloanele CFR la domiciliul beneficiarilor. În perioada 19-24 decembrie 2008 vor fi distribuite la domiciliu pensiile restante (cupoane gri), iar până la data de 30 decembrie 2008 titularii absenţi de la domiciliu şi avizaţi îşi vor putea ridica drepturile băneşti de la sediile oficiilor poştale. Cupoanele mov, aferente pensiilor plătite pe card bancar sau prin cont curent, urmează să fie distribuite la domiciliu, în perioada 14-29 decembrie 2008, iar pensionarii avizaţi şi absenţi de la domiciliu le vor putea ridica de la ghişeele subunităţilor poştale până pe data de 9 ianuarie 2009. „Avem o şansă colosală de a creşte datorită crizei“ România are o şansă colosală de a creşte tocmai datorită crizei, dacă reuşeşte să atragă capital străin şi companii care se relochează din alte ţări, a declarat omul de afaceri Dinu Patriciu. „Avem o şansă de a creşte colosală tocmai datorită crizei, dacă reuşim să atragem companii care se relochează şi capital străin. Aşadar, cred că putem profita de această criză“, a spus Patriciu. Omul de afaceri a arătat că Banca Naţională ar trebui să accepte faptul că în România trebuie stimulate consumul, cererea, creditul, deoarece astfel este înlăturată recesiunea, şi nu prin lupta împotriva inflaţiei. Totodată, Patriciu a reluat ideea potrivit căreia banca centrală ar trebui să micşoreze „cu curaj“ dobânda de refinanţare. Facilitatea de refinanţare oferită de BNR se situează în prezent la 14,25%. Băncile care modifică comisioanele vor fi amendate Băncile care schimbă comisioanele stabilite în contract sau introduc altele noi fără acordul clientului, vor fi amendate cu până la 50.000 de lei de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor. Băncile trebuie să le ofere clienţilor contractele de credit încă din faza precontractuală, împreună cu o simulare de costuri, să prezinte costurile totale ale creditului, să menţioneze în contract toate comisioanele percepute şi să nu le majoreze pe perioada derulării contractului. În cazul dobânzii variabile, băncile trebuie să prezinte formula de calcul, să nu modifice clauzele fără încheierea unui act adiţional acceptat de client şi să îl notifice pe acesta cu 30 de zile înainte să decidă modificarea unilaterală. De aceea, clienţii trebuie să fie atenţi la orice modificare a ratei plătite lunar şi să ceară explicaţii de ce a crescut sau a scăzut rata faţă de lunile anterioare. Dacă simt că au fost păgubiţi, clienţii băncilor se pot adresa Oficiilor pentru Protecţia Consumatorilor.