Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Gazprom ar putea reduce preţul gazelor livrate Europei
Gazprom va reduce preţul gazelor naturale livrate Europei din 2009, a anunţat ieri preşedintele companiei ruseşti, Alexei Miller. „Este adevărat că preţul gazelor naturale pentru consumatorii europeni va începe să scadă din 2009“, a afirmat Alexei Miller, adăugând că în trimestrul patru din 2008 preţul gazelor naturale pentru Europa a fost de peste 500 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce reprezintă un nivel record. Preşedintele Gazprom a explicat că preţul gazelor naturale nu este atât de volatil precum cel al petrolului, iar valoarea gazelor depinde de costul ţiţeiului şi al produselor petroliere. De asemenea, Alexei Miller a reiterat că era preţurilor scăzute pentru hidrocarburi s-a sfârşit. Miller a afirmat că Gazprom a oferit grupului german BASF oportunitatea de a se alătura proiectului petrochimic şi de gaze naturale din estul Siberiei. „BASF este lider în chimia gazelor, iar noi credem că proiectele din domeniul chimiei gazelor şi petrochimiei ar putea deveni un nou sector în care vom putea colabora“, a declarat preşedintele Gazprom. Arcelor Mittal îşi va opri producţia Combinatul siderurgic Hunedoara îşi va opri producţia, timp de aproximativ două luni, din cauza crizei economice, iar cei 1.200 de angajaţi vor fi trimişi prin rotaţie în concediu, în luna noiembrie, administraţia susţinând că există posibilitatea ca unii salariaţi să fie trimişi în şomaj tehnic. După aproape 80 de ani de funcţionare, combinatul siderurgic de la Hunedoara îşi va opri producţia din cauza crizei economice mondiale. „Combinatul îşi va opri producţia zilele următoare. Din câte ştiu eu, ultima dată când acest combinat şi-a oprit producţia a fost la începutul anilor â30, înainte de a mă naşte eu. Şi atunci, ca şi acum, cauza care a determinat oprirea producţiei a fost legată de criza economică gravă prin care au trecut Statele Unite ale Americii. Oprirea producţiei nu înseamnă închiderea combinatului, ci înseamnă că în acest moment nu mai avem un număr minim de comenzi care să ne permită să vindem producţia“, a declarat directorul general al SC Arcelor Mittal SA Hunedoara, Remus Păţan. Numărul atacurilor tip phishing va creşte de zece ori Numărul atacurilor informatice tip phishing va creşte de zece ori în România în anul 2009, la aproape 300 de acţiuni, după ce, în acest an, totalul s-a apropiat de 30 de atacuri, iar pierderile generate vor fi mai mari, ca urmare a majorării utilizatorilor de servicii on-line banking. „Dacă anul trecut au fost zece atacuri de tip phishing în România, iar anul acesta a crescut de aproape trei ori, pentru 2009 ne aşteptăm la o creştere de zece ori. În 2008, aproape jumătate dintre atacurile phishing au avut loc asupra unei singure bănci“, a declarat ieri Cătălin Coşoi, senior researcher al producătorului de soluţii de securitate informatice BitDefender. Atacurile phishing solicită utilizatorilor serviciilor on-line banking divulgarea numelui de utilizator, a parolei de acces şi a seriei cardului.