Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Vosganian consideră că protestul fermierilor este unul politic
Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri seara, că protestul fermierilor este mai degrabă o acţiune politică, întrucât solicitările acestora au fost cuprinse într-o serie de măsuri legislative deja decise de autorităţi. „În legătură cu protestul fermierilor, pentru noi el este mai degrabă o acţiune de natură politică. Este foarte ciudat că el vine după ce noi am hotărât deja anumite măsuri legislative, măsuri fiscale care practic anticipau dorinţele lor. Sentimentul meu este că e vorba mai degrabă de o instigare de natură politică, decât o dorinţă de a obţine anumite revendicări. (...) Sincer, nu înţeleg acest demers decât ca o tentativă de a crea dispută, de a sugera conflicte în condiţiile în care acest Guvern a majorat alocările pentru agricultură de la mai puţin de 1% în 2004 la 3% din PIB în 2008“, a spus Vosganian. Pensionarii şi persoanele cu handicap pot primi gratuit permise de pescuit Pensionarii, veteranii de război şi persoanele cu handicap grav vor beneficia de gratuitate la eliberarea permisului de pescuit recreativ şi sportiv, începând cu data de 1 ianuarie 2009, a decis Guvernul, în şedinţa de miercuri. Elevii şi studenţii, precum şi persoanele cu handicap uşor şi mediu vor plăti o taxă în valoare de 10 lei pentru eliberarea permisului de pescuit recreativ şi sportiv. Pentru eliberarea permisului de pescuit recreativ şi sportiv se plăteşte o taxă de 30 de lei, iar pentru eliberarea permisului de pescuit comercial, taxa este de 50 de lei. Guvernul a stabilit cuantumul taxelor percepute de Statul român pentru autorizarea activităţii de pescuit şi acvacultură prin emiterea permiselor, licenţelor şi autorizaţiilor de pescuit de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Astfel, se plătesc taxe de autorizare pentru emiterea autorizaţiei de pescuit comercial, cu caracter temporar, pentru emiterea autorizaţiei de pescuit în scop ştiinţific, pentru emiterea autorizaţiei speciale de pescuit reproducători de sturioni. Preţul lemnului de foc a crescut cu 20% Preţul lemnului pentru foc a crescut, în prima parte a acestui an, cu aproximativ 20%, influenţat de creşterea preţurilor gazelor, dar nu va mai înregistra alte modificări în decursul acestui an, a declarat, miercuri, noul director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Dorel Nicolae Oros. Acesta a spus că lemnul pentru industrializare va continua să crească şi în partea a doua a anului, ţinând cont că are încă un preţ foarte scăzut, în medie de 700.000 de lei/mc, deşi variază în funcţie de sortiment. „Printr-un ordin al ministrului, nu se va mai face diferenţa lemnului în funcţie de tipul de tăiere, ci doar de calitatea lui. Preţul lemnului este mic, comparativ cu valoarea lui, dar şi a concurenţei negative făcute de privaţi“, a explicat Oros. „Privaţii vând prea ieftin, dar vom încerca să organizăm concomitent licitaţiile, la privat şi la Stat, astfel încât privaţii să poată primi mai mulţi bani“, a menţionat directorul general al regiei.