Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Chiriile au rămas constante, deşi ofertele s-au dublat
Numărul ofertelor de închirieri a crescut, faţă de anul trecut, chiar şi cu 100%, în cazul apartamentelor cu trei camere, însă nivelul chiriilor a avut, în medie, o creştere nesemnificativă, se arată în raportul de monitorizare întocmit de anunturiparticulari.ro De asemenea, faţă de luna iunie, numărul de oferte pentru imobilele de închiriat a crescut, în iulie, cu până la 26,8%, însă chiria medie a rămas constantă. Conform raportului menţionat, creşterea cea mai mare a ofertei, în luna iulie, a fost înregistrată la apartamentele cu patru camere, unde chiria medie a înregistrat cea mai mare scădere, de 4,5%. Raportat la ultimele 14 luni, numărul de oferte de închirieri a crescut spectaculos. Astfel, faţă de aprilie 2007, în iulie 2008 erau cu aproximativ 85% mai multe oferte de închirieri pe piaţă. Numărul de garsoniere destinate închirierii a fost în iulie cu 83% mai mare, în perioada vizată. La apartamentele de 2 camere, creşterea e de 81%, iar la 4 camere, de 78%. Programe de promovare a produselor agricole Organizaţiile profesionale şi interprofesionale din sectorul agroalimentar pot depune, până la 30 noiembrie 2008, propuneri de programe de informare şi promovare pentru produse agricole pe piaţa internă, potrivit datelor publicate pe site-ul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Acţiunile de informare şi promovare au drept obiect produsele agricole şi metodele lor de producţie, precum şi produsele alimentare pe bază de produse agricole, fără să fie orientate în funcţie de anumite mărci comerciale şi fără să încurajeze consumul unui produs datorită originii specifice a acestuia. „Originea produsului care face obiectul acţiunilor poate fi însă indicată atunci când aceasta reprezintă o denumire conferită în temeiul legislaţiei comunitare“, conform APIA. Sectoarele şi produsele vizate, cerinţele privind propunerile de programe, condiţiile de finanţare precum şi criteriile de evaluare şi selecţie sunt stabilite în caietul de sarcini privind programele de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă. Piaţa auto din România se pregăteşte de stagnare După primele şapte luni, vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 1,8%. Cererea pentru autovehicule a menţinut însă piaţa auto generală pe un plus de 2,3%. Vânzările de maşini noi din România urmează trendul descendent semnalat pe pieţele europene. După primele şapte luni, declinul de 1,8% se traduce prin vânzări de 174.000 de unităţi, cu 3.000 mai puţin decât în perioada ianuarie-iulie 2007. Vânzările maşinilor din producţia locală s-au cifrat la 54.700 de unităţi, în scădere cu peste 20% faţă de anul trecut. Ritmurile de creştere a importurilor s-au temperat şi au ajuns la 10% faţă de 55% anul trecut. Astfel, clienţii români au cumpărat aproape 120.000 de maşini străine în şapte luni. Cea mai achiziţionată marcă străină este Skoda, după ce vânzările modelului Octavia au avansat cu 50%. Locul secund a fost ocupat de Renault, cu aproape 13.000 de autoturisme vândute.