Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 18 Aprilie 2008

Plăţile către fermieri vor fi finalizate în luna mai

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) trebuie să finalizeze plata subvenţiilor europene pe suprafaţă până la sfârşitul lunii mai, la ora actuală fiind plătite în jur de 60.000 de dosare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş. „Dacă APIA depăşeşte acest termen de plată, fără argumente obiective, am cerut directorului general al APIA să ia măsuri administrative la nivelul agenţiei“, a spus Cioloş. De asemenea, ministrul Agriculturii a menţionat că a fost atenţionată şi firma Siveco - cea care a implementat aplicaţia software pentru sistemul de plăţi - să ofere asistenţă pentru respectarea termenului de plată. „Am cerut Agenţiei să-şi facă un calendar ca să finalizeze plăţile până la sfârşitul lunii mai, deşi, probabil că vor fi câteva mii de dosare care nu vor fi plătite pentru că mai e, în faza finală, controlul prin teledetecţie. Probabil că acolo vor rămâne câteva ferme, dar în rest, trebuie finalizate“, a subliniat oficialul MADR. APIA a anunţat că a încheiat controlul prin teledetecţie pentru cei 56.800 de fermieri (pe circa un milion de hectare) dintr-un total de 1.240.822 de fermieri care au depus cereri de plată pentru subvenţiile europene, fiind depistate erori pentru 30.000 de cereri.

România va depăşi Italia, în 2020

Italia ar putea fi depăşită, din punct de vedere economic, de România, în 2020, în cazul în care actualul ritm de creştere a economiei italiene, apreciat de Fondul Monetar Internaţional la doar 0,3% pentru următorii doi ani, rămâne neschimbat, relatează „The Economist“ în ediţia electronică. Cu o săptămână înainte de alegerile legislative din Italia, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus previziunile privind creşterea economiei italiene la doar 0,3% pentru anii 2008 şi 2009. O astfel de previziune economică transformă Italia într-una din ţările cu cea mai lentă dezvoltare economică din Europa şi din statele G8, scrie sursa citată. În zona euro, Italia se confruntă cu un risc sporit de a intra în recesiune economică în următoarele 12 luni.

25 km din autostrada Transilvania, gata anul acesta

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că un prim tronson, de 25 de kilometri, al autostrăzii Transilvania, va fi dat în folosinţă în acest an, în judeţul Cluj. Tăriceanu a spus, vineri, că primul tronson, de 25 de kilometri, al autostrăzii va putea fi dat în folosinţă în cursul acestui an. Premierul, care a vizitat şantierul viaductului Suplacu de Barcău şi stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania, s-a declarat satisfăcut de ritmul lucrărilor la autostradă. „Încep să fiu mulţumit de ritmul lucrărilor, pentru că, acum doi ani, am plecat dezamăgit de aici. Mă bucur, de asemenea, că Bechtel a început demersuri pentru aducerea la această lucrare a unor muncitori români care lucrează în străinătate“, a spus Tăriceanu. Premierul a afirmat însă că nu este mulţumit de contractul semnat pentru construcţia autostrăzii Transilvania.