Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Petrom este pregătită să exporte gaze prin Nabucco
Petrom ar putea exporta gaze prin gazoductul Nabucco, proiect în care este implicat şi acţionarul majoritar al companiei, grupul austriac OMV. Gazele astfel exportate vor proveni doar din importuri, a declarat, ieri, directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe. „Sigur că vom exporta gaze prin Nabucco, dacă va exista posibilitatea“, a confirmat Gheorghe, potrivit Mediafax. Reprezentanţii Petrom au dat asigurări că este vorba despre gaze provenite din import şi nu din producţia internă a companiei. Petrom analizează şi posibilitatea de a înmagazina gaze în depozite, ceea ce i-ar conferi un avantaj în momentul în care Nabucco va deveni funcţional. România, prin Romgaz şi Petrom, asigură circa 65% din consumul anual, de 18 miliarde de metri cubi. Circa 35% provin din importuri indirecte din Rusia. Producţia de gaze a Petrom a scăzut anul trecut cu 3%, la 5,75 miliarde de metri cubi. Cele mai importante creşteri salariale au fost în construcţii Costurile forţei de muncă, în funcţie de orele lucrate şi de numărul zilelor lucrătoare, au crescut considerabil în ultimul trimestru din 2007, cu 19,22% faţă de intervalul similar din 2006. Cele mai importante majorări s-au înregistrat în construcţii, telecomunicaţii, transport şi industria extractivă. Aceasta arată doar o tendinţa, deoarece, pe tot parcursul lui 2006, costurile salariale au fost mult mai mici. În calculul ultimelor trei luni au intrat şi beneficiile de Crăciun, mult mai consistente în 2007. Patronii au înţeles că este reciproc avantajos să facă angajaţilor cadouri pe care Fiscul nu le poate impozita sau pe care le poate impozita parţial. Cele mai importante creşteri salariale din trimestrul al patrulea s-au înregistrat în domeniul construcţiilor. Ponderea a fost de 27,7%, faţă de 2006. Constructorii duc o adevărată luptă pentru a-şi păstra oamenii. Din ce în ce mai mulţi muncitori aleg să plece să lucreze în străinătate, unde, nu numai că sunt plătiţi mai bine, dar au şi condiţii de muncă mai flexibile. În aceste condiţii, dezvoltatorii locali nu au avut alte metode de a-şi ţine muncitorii pe şantiere decât să le crească salariile până la un nivel apropiat de cel din străinătate. Creşteri similare s-au resimţit şi în industria extractivă, transport, depozitare şi telecomunicaţii. Cea mai slabă creştere a avut loc în administraţia publică, de doar 7,8%, urmată de cea din învăţămînt, de 11,15%. Funcţionarii însă şi-au primit majorările importante în trimestrul al treilea. Creşterea salariilor la nivel naţional, în 2007, a fost de 15%, la o rată anuală a inflaţiei de 7,25% , în luna decembrie. Berea s-ar putea scumpi cu 6% Berea s-ar putea scumpi în acest an cu 6 procente. Şi asta pentru că producătorii se confruntă cu o criză de materie primă. Din cauza secetei, anul trecut producţia de orz a scăzut aproape la jumătate faţă de anii trecuţi. Chiar şi aşa, producătorii de bere sunt optimişti. Ei se aşteaptă ca vânzările să urce cu 20%, în special datorită Campionatul european de fotbal. Statisticile arată că fiecare român consumă, în medie, 89 de litri de bere anual.