Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Rafo Oneşti şi-a întrerupt activitatea până în 2010
Rafinăria Rafo Oneşti a oprit producţia, până în 2010. Conducerea a invocat pentru această măsură începerea derulării unor investiţii de 350 de milioane de euro. În aceste condiţii, jumătate dintre angajaţii rafinăriei riscă să fie disponibilizaţi. Acţionariatul RAFO a mai decis o dată să oprească producţia, în 2006, când au intervenit neînţelegeri cu instituţiile statului asupra cuantumului datoriei istorice, preluate odată cu rafinăria. Cu toate acestea, cei 2.600 de salariaţi şi-au primit banii pe toată perioada în care nu s-a procesat ţiţei la fel ca şi în perioada în care rafinăria funcţiona. Disponibilitatea denumirii unei firme se poate face online Oficiul Naţional al Registrul Comerţului (ONRC) a lansat recent Sistemul de Formulare Electronice Inteligente (SFEI), aplicaţie online cu ajutorul căreia pot fi depuse cereri pentru eliberarea unor acte sau cereri pentru verificarea disponibilităţii, precum şi pentru rezervarea denumirii unei firme. Astfel, persoanele care doresc să verifice disponibilitatea denumirii unei firme sau să depună situaţii financiare o pot face cu ajutorul formularelor online. SFEI permite editarea online, printarea sau trimiterea către serverul ONRC a formularelor. În plus, SFEI oferă costuri estimative ale tarifelor practicate de ONRC, în funcţie de cerere. În prezent, formularele disponibile în sistem sunt cererea, verificarea, disponibilitatea şi rezervarea denumirii firmei (pentru persoane juridice), cerere-comandă eliberare acte, cerere de depunere situaţii financiare, cerere-comandă eliberare informaţii, cerere completare dosar/observaţii. 16 mii de români lucrează în Roma, în construcţii În Roma lucrează, în construcţii, circa 16.000 de muncitorii români,cu forme legale şi circa 25.000-30.000 la negru, a declarat Paul Păcuraru, ministru muncii, egalităţii de şanse şi familiei, la deschiderea Bursei locurilor de muncă de la Roma. „Succesul acestei acţiuni, de la Roma, ne-a încurajat să organizăm astfel de manifestări şi în alte zone ale Italiei, cum ar fi Milano sau Torino dar şi în Spania.Vrem să informăm muncitorii români despre oportunităţile pe care le au şi în România. Este şi o campanie de informare. Avem aici şi un consilier juridic, care să le ofere doritorilor informaţii privind drepturile pe care le au în străinătate. Vrem să punem cap la cap oferta angajatorilor cu solicitările angajaţilor. Am deschis o cale a dialogului social. Vrem să-i convingem pe românii din străinătate să nu mai accepte munca la negru“, susţine Paul Păcuraru. Sindicaliştii prezenţi la această acţiune, membrii ai confederaţiilor sindicale italiene, consideră întâlnirea de bun augur, dar, au sugerat ministrului român să organizeze burse ale locurilor de muncă, pentru România, cu oferte combinate, în care să fie cuprinşi şi membrii familiilor acestora. Se solicită locuri de muncă şi pentru soţii sau copii.