Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Rezolvarea problemelor sindicaliştilor,amânată cu o lună
Soluţionarea problemelor cu care s-au prezentat sindicatele, ieri, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu reprezentanţii Guvernului, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a fost amânată cu o lună, a declarat preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, Iacob Baciu. „S-au discutat două probleme majore - sistemul de pensii şi flexibilizarea forţei de muncă. A rămas ca sindicatele, patronatele şi Guvernul să evalueze situaţia şi să facă o propunere de remediere a ei cu care se vor prezenta la o nouă întâlnire, în aceeaşi formulă, dar cu propuneri concrete la Cotroceni. În ceea ce priveşte problema majoră a sistemului de pensii, şi în această situaţie preşedintele a cerut partenerilor sociali să facă o evaluare şi să avanseze propuneri concrete. Atât şi nimic mai mult“, susţine preşedintele CSDDR. Sindicatele au cerut, pe 20 decembrie, preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge Bugetul asigurărilor sociale de stat şi Bugetul general. Preşedintele le-a promulgat, iar legile au fost publicate în Monitorul Oficial. Întâlnirea de ieri urma să soluţioneze problemele ridicate de sindicalişti, prin iniţierea unei ordonanţe de urgenţă, potrivit liderilor sindicali. Plata impozitelor şi taxelor, într-un cont unic din 2008 Plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se efectuează într-un cont unic, de la 1 ianuarie 2008, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). În acest sens, contribuabilii vor utiliza un ordin de plată pentru Trezoreria Statului, pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi un ordin de plată pentru Trezoreria Statului, în cazul celorlalte obligaţii de plată. Astfel, prin Ordinul Preşedintelui ANAF din 10 septembrie 2007 privind impozitele şi contribuţiile, obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat se plătesc în contul unic 20.47.01.01 „Venituri ale bugetului de stat - sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic în curs de distribuire“, iar obligaţiile fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale se plătesc în contul unic 55.02. De Revelion, românii au vorbit la mobil cât într-o săptămână Românii au vorbit în seara de Revelion la telefonul mobil cât într-o săptămână întreagă. Reprezentanţii companiilor de telefonie mobilă spun că de Anul Nou a fost şi o avalanşă de SMS-uri. În noaptea dintre ani românii au folosit la maxim telefonul mobil pentru a transmite urări rudelor, prietenilor sau colegilor. Potrivit companiei Vodafone, de Revelion au fost trimise de patru ori mai multe mesaje scrise decât într-o zi obişnuită. Şi mesajele cu fotografii ataşate au curs pe bandă rulantă. De Anul Nou, au fost trimise de două ori mai multe astfel de mesaje decât într-o zi obişnuită. Minutele de convorbiri la telefonul mobil au crescut spectaculos. Este vorba de o creştere cu aproximatv 40% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat transmis de compania Orange.