Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 06 Decembrie 2007

Atentat sinucigaş cu 16 morţi la Kabul

Un atentat sinucigaş asupra unui autobuz care transporta personal militar afgan în Kabul a provocat moartea a 6 militari şi a 10 civili, potrivit unei surse din cadrul Ministerului afgan al Apărării. Atacatorul sinucigaş a folosit o maşină, la o oră de vârf în trafic, pe un drum din partea de sud-vest a oraşului, a declarat o sursă sub protecţia anonimatului. Peste 12 persoane au fost rănite în atentat, al doilea înregistrat în această săptămână la Kabul, a adăugat sursa citată. Nu se ştie încă dacă civilii se aflau în autobuz sau au fost surprinşi pe drum de suflul deflagraţiei, care a provocat de asemenea explozia unor containere de gaz aflate într-un magazin din apropiere. Ambulanţele s-au grăbit să evacueze victimele. Un purtător de cuvânt a talibanilor a declarat că autorul atacului a fost un membru al mişcării insurgenţilor islamişti.

Franţa: 28 de români repatriaţi „de bunăvoie“

Mai mulţi români de origine rromă care trăiau într-o tabără pe malul Senei la Vitry-sur-Seine (departamentul Val-de-Marne) au fost conduşi marţi, în România, după ce au acceptat „reîntoarcerea voluntară“ în ţara lor de origine, a anunţat Prefectura din Val-de-Marne. Un număr de 28 de persoane, între care 8 minori, au plecat marţi dimineaţă spre Bucureşti, potrivit Prefecturii. Autorităţile locale au anunţat că persoanele plecate din zonă au primit câte 300 de euro, cu titlul de ajutor umanitar. La 16 noiembrie, 15 cetăţeni români din aceeaşi tabără improvizată de la Vitry-sur-Seine fuseseră conduşi în România pe baza „reîntoarcerii voluntare“ organizate de Prefectură şi Agenţia naţională pentru primirea străinilor şi migraţilor (Anaem). Organizaţia Romeurope 94 a denunţat atunci presiunea care însoţea acele reîntoarceri, semnalând „ameninţări cu expulzarea şi cu distrugerea locuinţelor improvizate şi ameninţări cu proceduri judiciare de obligare la părăsirea teritoriului“.

Teroriştii de la Guantanamo vor să-şi desfiinţeze închisoarea

Curtea Supremă din SUA examinează un apel al prizonierilor de la Guantanamo, care va relansa dezbaterea în legătură cu legea antiteroristă controversată, adoptată de preşedintele George W. Bush după 11 septembrie 2001. Recursul a fost depus de două grupuri de deţinuţi, încarceraţi pentru presupuse acte de terorism. Unul este format din 30 de persoane provenind din mai multe ţări precum Kuweitul, Yemenul şi Afganistanul, celălalt format din 6 cetăţeni algerieni arestaţi în Bosnia în octombrie 2001 şi predaţi SUA trei luni mai târziu, deşi Curtea Supremă bosniacă a ordonat eliberarea lor din cauza lipsei dovezilor. Prizonierii resping o lege care-i privează de dreptul de a-şi contesta detenţia în faţa tribunalelor. Guvernul federal susţine însă că acest drept nu se aplică prizonierilor străini reţinuţi în afara SUA, ceea ce este şi cazul bazei navale americane Guantanamo din Cuba. El dă asigurări că deţinuţii sunt trataţi în manieră corectă şi îşi pot apăra dosarul în faţa unui tribunal militar, cu o posibilitate limitată de recurs.