Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 21 Noiembrie 2007

2008, anul privatizării sectorului energetic

Harta privatizării în sectorul energetic, în 2008, trebuie finalizată până la sfârşitul acestui an, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. El a precizat că s-a întâlnit luni cu preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, cu care a discutat să realizeze un inventar precis al tuturor unităţilor posibil de privatizat. „Dacă 2007 a fost anul strategiilor în domeniul energetic, al dezvoltării şi modernizării pieţei şi al listării Transgaz, anul 2008 va fi anul privatizării în sectorul energetic“, a afirmat Vosganian. El a explicat că va fi făcută o analiză asupra ceea ce se poate privatiza şi ce nu. Se va vedea sub ce formă se poate transfera aceasta, precum şi situaţia financiară, foarte diferită de la caz la caz. Ministrul economiei a menţionat unităţile cu situaţie financiară foarte dificilă, cum sunt cele de la Borzeşti şi Doiceşti, CET Botoşani, pentru care este necesar un amplu program de supravieţuire, rentabilizare şi modernizare, iar în cazul Termoelectrica a explicat că societatea înregistrează profit în 2007, dar are problema datoriilor din anii precedenţi.

Nitramonia Făgăraş va fi vândută cu 10 milioane de euro

Preţul de vânzare al platformei Nitramonia Făgăraş este de 35 de milioane de lei (10 milioane de euro), a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Ioan Isai, reprezentantul firmei Euroconsult SPRL Arad, firma selectată de AVAS pentru lichidarea voluntară a combinatului. Vor fi organizate trei licitaţii publice cu strigare, două până la sfârşitul acestui an şi una la sfârşitul lunii ianuarie 2008, a precizat Isai. Prima licitaţie va avea loc în 5 decembrie, pentru întreaga platformă compusă din cinci societăţi comerciale, la care se adaugă terenurile, clădirile şi mijloacele fixe. Potrivit strategiei de valorificare aprobată de AVAS, platforma a fost împărţită în două unităţi funcţionale, azot şi exploziv, care include toate cele cinci societăţi comerciale de pe platformă. În cazul în care, la prima licitaţie, activele nu vor fi vândute, se va organiza a doua licitaţie în 20 decembrie.

20 de companii iraniene vor să investească în România

20 de firme din nord-vestul Iranului, din provincia Azerbaidjanul de vest, reprezentând atât sectorul public cât şi pe cel privat, au discutat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România despre posibilităţile de colaborare, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). În cursul întâlnirii, Ştefan D. Popa, preşedintele director general al CCIB, a evidenţiat complementaritaţile celor două economii, ceea ce va permite colaborarea bilaterală în domeniul agro-alimentar, în construcţia de silozuri şi distribuţia de produse alimentare. La discuţii a participat şi Ali Akbar Haghi, consilier al Ambasadei Republicii Islamice Iran de la Bucureşti. „România poate deveni o importantă ţară de tranziţie pentru camioanele cu marfă aflate în trecere spre statele din centrul Europei, în conformitate cu cadrul complex al relaţiilor comerciale dintre Iran şi UE“, a spus Ştefan D. Popa.