Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
Georgia acuză Rusia de „atacuri teroriste“
Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a acuzat Rusia în faţa reprezentanţilor Naţiunilor Unite de efectuarea unor „misiuni teroriste“ împotriva ţării sale. Într-un discurs rostit la New York, el a spus că un om ucis de forţele georgiene în regiunea separatistă Abhazia săptămâna trecută s-a dovedit a fi un colonel din Rusia. În replică, ambasadorul Rusiei a replicat că acesta şi un alt om ucis cu aceeaşi ocazie erau instructori „anti-terorişti“. Totuşi, Georgia a acuzat Rusia de tentativă de destabilizare şi de sprijnirea aspiraţiilor de independenţă ale Abhaziei. „Se pune întrebarea: ce făcea locotenent-colonelul din forţele Rusiei în pădurile Georgiei, organiza şi conducea un grup de insurgenţi armaţi într-o misiune teroristă?“, a întrebat retoric preşedintele Georgiei. „Vreau să-i întreb pe prietenii noştri ruşi: nu e destul teritoriu în Rusia? Nu sunt destule păduri în Rusia pentru ca ofiţerii ruşi să nu moară în păduri pe teritoriul Georgiei?“, a încheiat ironic liderul georgian. Ambasadorul Moscovei la ONU a evitat însă să dea un răspuns amănunţit la acuzaţii părţii georgiene, limitându-se la a deplânge uciderea cu sânge rece a ofiţerului rus. Fostul premier ceh este anchetat pentru corupţie Fostul prim-ministru al Cehiei, Stanislav Gross, este anchetat de procurorii anticorupţie. Aceştia au anunţat că au început o anchetă privind situaţia materială a fostului premier social-democrat, în urma unor dezvăluiri legate de o tranzacţie suspectă cu acţiuni. Gross a demisionat din funcţia de premier în aprilie 2005, în urma unui scandal despre averea sa. El nu a putut explica de unde a avut 43.000 de euro pentru a cumpăra un apartament. Fostul politician lucrează acum ca avocat, dar presa a publicat informaţii potrivit cărora Gross a cumpărat recent titluri pentru o companie energetică, pentru suma de 10.000 de euro.