Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Pe scurt
CFR vinde terenuri ca să-şi plătească datoriile
Compania CFR SA, care administrează şi întreţine infrastructura feroviară, va organiza, până la jumătatea lunii noiembrie, o licitaţie de vânzare a şapte terenuri, cu o suprafaţă totală de 12,7 hectare, pentru colectarea fondurilor necesare plăţii datoriilor către furnizorii de energie electrică. „Vânzarea terenurilor se va face prin licitaţie publică cu strigare la Bursa Română de Mărfuri şi va fi organizată până cel târziu la jumătatea lunii noiembrie“, potrivit datelor CFR SA transmise. Compania feroviară estimează că prin vânzarea celor şapte terenuri va obţine 300 milioane de lei, reprezentând aproape jumătate din valoarea datoriilor către furnizorii de energie electrică. Potrivit directorului general al CFR SA, Constantin Manea, datoriile companiei către furnizorii de electricitate se ridică la 600 milioane de lei. CFR va scoate la licitaţie trei terenuri aflate în zona Ploieşti Sud şi un teren amplasat la Ploieşti Crâng, cu o suprafaţă totală de 3,9 hectare. În Bucureşti, compania intenţionează să vândă un teren de circa şapte hectare din zona Cotroceni-Lujerului şi două terenuri din zona Basarab, cu suprafaţă de 0,7 hectare, respectiv un hectar. Românii îşi aleg vacanţa de iarnă din timpul verii Românii cu dare de mână se duc la agenţiile de turism să aleagă vacanţa de iarnă. Astfel, s-au vândut mai bine de jumătate din pachetele pentru sărbătorile de iarnă, în Romania sau în străinătate. Românii preferă muntele fie că-şi fac vacanţa în ţară sau străinătate. Majoritatea se îndreaptă în această perioadă către zonele de schi, din Austria, nordul Italiei, Elveţia sau Franţa. Cei cu dare de mână şi-au rezervat însă locuri în hoteluri de patru şi cinci stele în insule exotice. La mare căutare sunt şi sejururile în Tenerife sau la Cancun. Mulţi români preferă Grecia sau Egipt, unde preţurile sunt ceva mai accesibile. Sunt şi români care vor să-şi facă vacanţa de iarnă la munte, în România. Câteva zile pe Valea Prahovei sau în Poiana Braşov la un hotel de trei stele costă 1.700 de lei, iar un sejur de cinci stele ajunge şi la 1.200 de euro de persoană. Pe lângă destinaţiile clasice de pe Valea Prahovei, agenţiile au pregătit sejururi în nordul Moldovei, Maramureş, dar şi în staţiunile de pe litoral. Criza mondială a creditelor afectează şi buzunarele românilor Criza mondială a creditului începe să se simtă şi în România. Banii altora se scumpesc, aşa că va fi tot mai greu să iei un credit. O casă sau o maşină, cumpărate în rate, devin obiective tot mai greu de atins. Peste noapte, mai mulţi români s-au trezit că au de plătit sume imense către instituţiile care i-au împrumutat, chiar dacă au semnat contracte cu dobânzi fixe. Împinşi de criza financiară internaţională, băncile cele mai agresive prin ofertele cu dobânzi reduse au mărit deja dobânzile pentru creditele în valută. Veştile de pe piaţa bancară nu sunt deloc bune. Majoritatea bancherilor spun că era de aşteptat ca în cele din urmă criza financiară din America să ajungă, indirect, şi în buzunarele românilor. Mai mult, după scumpirea creditelor în valută se aşteptă, conform unor surse din BNR, şi o scumpire a creditelor în lei.