Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 24 Septembrie 2007

Polonia sfidează din nou Uniunea Europeană

Polonia produce din nou stupoare în comunitatea europeană după ce a anunţat că nu va permite Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa - OSCE - să trimită observatori la alegerile parlamentare de luna viitoare. Solicitarea a fost respinsă de Guvernul de la Varşovia pe motiv că Polonia este o ţară cu o democraţie bine consolidată, unde alegerile nu ar trebui supravegheate. În replică, un reprezentat al organizaţiei regionale a afirmat că Polonia, ca stat membru OSCE, ar fi avut obligaţia să invite din proprie iniţiativă observatori la scrutin. Desfăşurarea alegerilor este urmărită atât în state nedemocratice, a adăugat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Securitate, cât şi în ţări cu o democraţie stabilă ca Franţa ori Statele Unite. Totuşi, gestul Poloniei de a nu permite prezenţa observatorilor străini a fost criticat de unii diplomaţi occidentali. Aceştia au avertizat că Rusia s-ar putea folosi de precedentul polonez pentru a bloca prezenţa observatorilor OSCE la propriile alegeri parlamentare, care urmează să aibă loc la sfârşitul anului.

Preşedintele Iranului este aşteptat cu proteste în SUA

Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad este aşteptat de un val de proteste în SUA, acolo unde liderul de la Teheran va susţine un discurs la Naţiunile Unite. Acesta are în program şi alte întâlniri importante, menite să amelioreze imaginea ţării sale în faţa comunităţii internaţionale. Iniţial, autorităţile de la Washington intenţionau să interzică intrarea preşedintelui iranian pe teritoriul Statelor Unite, dar acest lucru ar fi adus complicaţii diplomatice. Lui Ahmadinejad nu i se trece cu vederea suita de declaraţii periculoase, începând cu sugestia ca Israelul să fie şters de pe faţa pământului şi terminând cu negarea Holocaustului, precum şi insistenţa cu care susţine continuarea programului nuclear al ţării sale, în pofida sancţiunilor preconizate de Consiliul de Securitate. Washingtonul acuză în plus Teheranul că încurajează şi alimentează mişcările rebele din Irak. New-yorkezii s-au arătat indignaţi de intenţia preşedintelui iranian de a vizita Ground Zero, principala zonă lovită de atentatele de la 11 septembrie 2001. O primă manifestaţie de protest era prevăzută pentru ieri seara, când avionul prezidenţial iranian urma să aterizeze pe pământul american.

Israelul încearcă apropierea de Al-Fatah

Israelul a decis ieri eliberarea a 90 de deţinuţi palestinieni, în majoritate militanţi ai mişcării Al-Fatah, partidul preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmud Abbas, într-un gest de susţinere a acestuia în perspectiva reuniunii internaţionale de pace pentru Orientul Mijlociu prevăzută să aibă loc în noiembrie. Un membru al Cabinetului de securitate israelian, Gideon Ezra, ministrul Mediului în Guvernul Olmert, a afirmat că eliberarea deţinuţilor palestinieni „poate favoriza reluarea negocierilor între Israel şi Autoritatea Palestiniană“. Aproximativ 11.000 de palestinieni sunt deţinuţi în închisori aflate pe teritoriul Israelului. Soarta acestora a constituit întotdeauna una dintre problemele cele mai sensibile în cadrul negocierilor de pace israeliano-palestiniene.