Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 29 August 2007

Au crescut vânzările de aparate foto şi camere de filmat

Aparatul de fotografiat şi camera de luat vederi au devenit obiectele nelipsite din bagajele românilor atunci când pleacă în concedii. Eliminarea taxelor vamale dar şi creşterea salariilor din acest an au dus la vînzări record de astfel de produse electronice. Numai în această vară, într-un singur magazin s au vîndut peste 1.500 de aparate foto digitale, cu 80% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Avioanele Wizz Air ar putea fi excluse de pe aeroportul Băneasa

Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din Băneasa va comanda un audit asupra avioanelor companiei Wizz Air pentru a evita noi întârzieri ale curselor companiei, existând chiar posibilitatea ca societatea ungară să nu mai opereze pe Băneasa, a declarat Ştefan Mladin, directorul Aeroportului. „Vom face un audit asupra avioanelor companiei, deoarece la ora actuală înregistrează cele mai multe întârzieri şi noi dorim ca Aeroportul să păstreze anumite standarde. În cazul în care se va dovedi că nu respectă normele de calitate, este posibil să încetăm colaborarea cu ei“, a spus Mladin.

Falşi angajaţi Romtelecom, reclamaţi la Parchet

Operatorul de telecomunicaţii Romtelecom a depus o sesizare la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, din cauza folosirii frauduloase a numelui companiei, informează un comunicat al Romtelecom. În ultimele zile, mai mulţi clienţi Romtelecom au sesizat compania că persoane necunoscute, care s-au prezentat drept angajaţi ai Romtelecom, au încercat să-i înşele, asigurându-i că pot intra în posesia unor premii substanţiale dacă achiziţionează cartele reîncărcabile şi transmit codul corespunzător acestora.

Informaţii gratuite despre firmele din Europa

Peste 30.000 de oportunităţi de afaceri din toate domeniile de activitate, s-au înregistrat în perioada 15 august - 1 octombrie 2007, prin introducerea gratuită a profilului de cooperare în baza europeană de date, informează un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În perioada menţionată, furnizarea informaţiilor despre un partener potenţial identificat este, de asemenea, gratuită. Baza europeană de date pentru cooperări internaţionale a fost creată în anul 2004 de către serviciile specializate ale Comisiei Europene, fiind administrată de aproape 500 de puncte de contact din 48 de ţări ale reţelei Euro Info Centre. Astfel, zilnic sînt introduse noi oportunităţi de afaceri, actualizate de către Centrele Euro Info, în numele clienţilor lor.

Vodafone va trece la facturarea în euro

Tarifele Vodafone România vor fi exprimate în euro, în locul dolarului american, începând cu data de 1 octombrie 2007. „Trecerea la euro a fost un proces complex, care a durat peste şase luni şi a presupus modificări importante în sistemele noastre informatice şi în schemele de tarifare. Am dorit să facem această trecere în condiţii cât mai avantajoase pentru clienţii noştri, printr-un proces transparent şi o comunicare proactivă, în condiţiile înregistrării unui curs valutar oscilant, în ultimele luni“ a precizat Liliana Solomon, reprezentant Vodafone România.