Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 30 Iulie 2007

Hotelurile de pe litoralul bulgăresc ar putea da faliment

Un mare număr de hoteluri de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre s-ar putea găsi în pragul falimentului încă din acest an, a estimat directorul Agenţiei bulgare de turism, Anelia Kruşkova. Preţurile scăzute au făcut din Bulgaria o destinaţie atractivă în anii trecuţi, în special pentru turiştii germani, ruşi şi scandinavi. Numărul tot mai mare de turişti a provocat însă un adevărat boom al construcţiilor în toată zona litorală, astfel încât acum oferta de hoteluri depăşeşte cu mult cererea. În aceste condiţii, s-ar putea ca proprietarii lor să nu reuşească să restituie creditele contractate de la bănci, a avertizat Anelia Kruşkova. Potrivit datelor agenţiei, elanul constructorilor, care lucrează şi în timpul sezonului estival, i-a îndepărtat pe unii turişti. După ani de creştere solidă, numărul străinilor sosiţi în Bulgaria a scăzut cu 0,37% în primele cinci luni ale anului. Chiar şi aşa, veniturile obţinute pe seama lor au crescut cu 16 % faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 532 de milioane de euro.

Deşi plină de datorii, CFR închiriază spaţiile pe sume modice

CFR îşi închiriază spaţiile pe sume modice, în condiţiile în care are datorii pe care nu le poate achita. Un depozit din Capitală, al societăţii de căi ferate este închiriat cu o sumă de aproape patru ori mai mică decât preţul zonei. Compania de transport feroviar deţine în zona Lujerului din Capitală aproximativ 8 hectare de teren închiriate unor firme private. Acestea plătesc CFR-ului sume mai mici decât cele practicate pe piaţa imobiliară. Din datele centralizate de societatea de căi ferate reiese că una dintre firmele chiriaşe plăteşte pentru închirierea unui depozit de materiale de construcţii doar 0,9 euro pe lună pe metrul pătrat, în condiţiile în care depozitele sunt închiriate în zonă cu până la 4 euro pe metrul pătrat. Firmele private care au contracte de închiriere cu CFR beneficiază şi de dreptul de preempţiune în cazul în care terenurile sau activele CFR sunt scoase la vânzare.

Românii cheltuiesc mai mult decât produc

În primele şase luni ale anului, deficitul bugetar a fost de aproape 0,18% din produsul intern brut. Comisia Europeană îi avertizează pe oficialii de la Bucureşti că deficitul va creşte dacă nu vor fi luate măsuri. De la începutul anului, doar în lunile martie şi iunie, cheltuielile au devansat veniturile. La finele lunii mai, bugetul a indicat un excedent de 0,16% din PIB, ceea ce reprezintă aproximativ 600 de milioane de lei. Veniturile colectate de la începutul acestui an pe cele cinci mari componente ale bugetului general consolidat au înregistrat o urcare cu aproape 18 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La prima rectificare bugetară din acest an, care a survenit în luna iunie, Guvernul a menţinut plafonul de deficit bugetar la 2,8% din PIB, nivel prevăzut pentru întregul an. Comisia Europeană a avertizat, însă, că deficitul va creşte dacă nu vor fi luate măsuri. Autorităţile de la Bucureşti au arătat că deficitul va fi menţinut sub pragul impus la nivel european, bugetul fiind rectificat în acest sens în toamnă.