Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 23 Iulie 2007

Românii muncesc mai mult decât restul europenilor

Angajaţii români au muncit, în medie, 41,3 ore săptămânal, în 2006, peste media europeană, de 40,5 ore, nivel care plasează România pe locul cinci la nivelul blocului comunitar, după Marea Britanie, Austria, Letonia, Slovenia, potrivit datelor Biroului european de statistică, Eurostat. Numărul orelor de muncă din România este egal cu cel din Bulgaria şi Cehia, se arată într-un comunicat al Eurostat. Pe segmentul de vârstă 15-64 de ani, rata angajării a fost de 58,8% în cazul femeilor, comparativ cu o medie europeană de 64,4%, respectiv de 64,6% pentru bărbaţi, sub media europeană, de 71,6%. În cazul categoriei de vârstă 55-64 de ani, rata angajării din România este de 41,7% pentru femei şi 50% pentru bărbaţi, apropiate de mediile existente la nivelul blocului comunitar, de 43,5%, respectiv 52,6%. Cele mai mari rate ale angajării sunt înregistrate în Danemarca (77,4%), Olanda (74,3%), Suedia (73,1%), Marea Britanie (71,5%) şi Austria (70,2%), pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani, ultimele poziţii revenind Poloniei (54,5%), Maltei (54,8%) şi Ungariei (57,3%).

Românii plătesc unul dintre cele mai mici preţuri la energie

Deşi costul energiei electrice din România este unul dintre cele mai mici din Europa, raportat la puterea de cumpărare, în prezent, lucrurile nu mai arată deloc la fel. Consumatorii casnici plătesc al optulea preţ ca mărime între 30 de state, în timp ce clienţii industriali ocupă un „onorabil“ loc doi la cheltuielile cu electricitatea. La 1 ianuarie 2007, preţul electricităţii pentru consumatorii casnici români era de 0,1017 euro/kWh,din care 0,0162 euro/kWh, reprezintă TVA, potrivit ultimului raport pe această temă al institutului european de statistică, Eurostat. Preţul mediu înregistrat în UE 27 era de 0,1528 euro/100 kWh. Comparativ, clienţii industriali plăteau, la începutul anului, 0,0842 euro/kWh, preţ la care nu se mai adaugă nici un fel de taxe. Aceste costuri ne plasează pe locul 23, pentru casnici, respectiv 16 pentru industriali, din cele 30 de state europene.

Agricultorii cer declararea stării de necesitate

Pagubele produse de secetă depăşesc deja un miliard şi jumătate de euro. Producătorii agricoli ameninţă că vor organiza proteste în Bucureşti, dacă Executivul nu va declara starea de necesitate în agricultură. Agricultorii cer ajutor financiar pentru zonele cele mai afectate de secetă, modificarea legii privind despăgubirile din agricultură, dar şi măsuri concrete pentru combaterea secetei în 2008. Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Adrian Rădulescu, spune că Ministerul Agriculturii ar fi dispus să dea doar 500 de milioane de lei, despăgubiri celor care şi-au asigurat culturile. Sindicaliştii din industria alimentară avertizează că, din cauză secetei, preţurile tuturor produselor alimentare vor creşte de la toamnă cu aproape 35%. Deja, producătorii agricoli au scumpit legumele şi fructele vândute în pieţe. Numai în ultimele trei săptămâni preţul grâului a crescut cu 25%. Iar până la recolta următoare preţul tonei de grâu ar putea ajunge la 240 de euro.