Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 14 Iulie 2007

Guvernul Brown se distanţează de America

Noul guvern britanic condus de Gordon Brown pare să îşi continue încercările de distanţare de preşedintele american George W. Bush, o astfel de schimbare de orientare în politica externă a Londra semnalând joi ministrul pentru dezvoltare internaţională, Douglas Alexander. Acesta, ca unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai premierului Brown, a folosit discursul pronunţat la Consiliul pentru Relaţii Externe de la Washington pentru a respinge ceea ce mulţi laburişti consideră a fi abordarea unilateralistă şi arogantă a lui Bush. „În secolulul al XXI-lea, puterea unui stat nu ar mai trebui măsurată prin forţa sa militară, ci prin capacitatea de a construi noi alianţe, bazate pe valori comune, cum sunt responsabilitatea şi justiţia“, a afirmat oficialul britanic. Potrivit observatorilor, discursul său poate fi interpretat ca o critică indirectă la adresa politicii externe americane. De altfel, oficiali ai Administraţiei Bush se arată preocupaţi de unele semnale negative venite de la Londra: numirea lordului Malloch-Brown, un critic al lui Bush, la Ministerul de Externe şi reticenţa premierului de a recurge la limbajul „războiului împotriva terorii“.

Phenianul ameninţă cu reluarea programului nuclear

Coreea de Nord avertizează că ar putea renunţa la acordul referitor la denuclearizare. Anunţul vine la scurt timp după ce Statele Unite au refuzat o invitaţie la negocieri militare directe. Agenţia oficială de ştiri din Coreea de Nord a anunţat că Phenianul îşi va intensifica eforturile de apărare pentru a se proteja în faţa unui eventual atac al Statelor Unite, dacă presiunile asupra Coreei de Nord nu vor înceta. În aceste condiţii, se arată în comunicatul oficial, nici acordul din 13 februarie, nici succesul negocierilor legate de programul nuclear nu vor mai fi valabile. Anunţul a avut loc cu numai o zi înainte de vizita inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, care urmează să verifice dacă Phenianul a început procesul de oprire a programului nuclear. Coreea de Nord ceruse anterior începerea unor negocieri la nivel militar direct cu Statele Unite. Washingtonul a replicat că astfel de discuţii nu pot avea loc decât după ce Phenianul renunţă la programul nuclear. Experţii consideră că Phenianul doreşte să negocieze cu Statele Unite subiectul retragerii soldaţilor americani din Coreea de Sud.

Yasser Arafat a murit de SIDA?

Speculaţiile că Yasser Arafat a murit de SIDA au reapărut în presa internaţională, după ce un fost colaborator apropiat al liderului palestinian a spus că raportul medical francez identifică virusul HIV drept cauză a morţii lui Arafat. Ahmed Jibril a subliniat că informaţia privitoare la SIDA nu provine de la el, ci de la echipa lui Mahmoud Abbas, liderul de acum al Autorităţii Palestiniene. Gruparea lui Jibril, care a comis numeroase atentate antiamericane şi antiisraeliene, este suspectată de unii de atacul asupra cursei Pan Am din decembrie 1988. Jibril este suspectat că s-a aflat în spatele unui transport masiv de arme către Arafat în 2001, ce a fost confiscat de Israel şi folosit ca parte a campaniei de izolare a fostului lider Arafat.